spot_img
sâmbătă, 28 februarie, 2026
2.5 C
București

Crasna (Gorj), localitatea în care PSD se bucură de susținere totală

Localitatea Crasna reprezintă una dintre cele mai importante localități ale Gorjului. Dezvoltarea acesteia a fost posibilă ca urmare a măsurilor  întreprinse de PSD, în perioada în care s-a aflat la guvernare. Unele dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare ale localității au fost finanțate prin programele lansate de Guvernul Partidului Social Democrat, în perioada 2017-2019, prin PNDL.  De aceste programe a profitat și UAT Crasna, iar cetățenii știu acest lucru și îl apreciază. La întâlnirile cu oamenii, echipa PSD a fost primită cu optimism, iar asta îi încurajează pe viitorii parlamentari să continue munca pentru dezvoltarea României.

Finanțări de sute de miliarde de lei pentru județul Gorj, acordate în guvernarea PSD, prin PNDL

Toate aceste fonduri au fost acordate fără a se ține cont de culoarea politică, pentru: investiții în infrastructura școlară (reabilitări și modernizări de grădinițe și școli), înființări de noi rețele de apă, canal și gaze. Și asta pentru că românii merită o viață mai bună, iar noi, social-democrații gorjeni, asta facem! Preferăm faptele în locul vorbelor și ne respectăm întotdeauna promisiunile.

Sute de miliarde au fost acordate în Guvernarea PSD pentru reabilitarea și modernizarea unităților medicale, pentru dotarea lor cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, care să permită oferirea unor servicii de calitate, la standarde europene. A fost un efort susținut, de echipă, la care au contribuit atât parlamentarii PSD de Gorj, cât și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, care au răspuns astfel solicitării tuturor managerilor de spitale din județul nostru.

– Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj
– Executat de FLUX 24 Media Communications SRL
– CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

Hot this week

Topics

Mai mult

    Omanul către americani: Nu e războiul vostru!

    Ministrul omanez de externe, Badr al-Busaidi, a cerut Statelor...

    Multe petroliere evită Strâmtoarea Hormuz pe unde se transportă o cincime din petrolul mondial

    Multe petroliere evită Strâmtoarea Hormuz, care leagă Golful Persic,...

    SUA și Israelul au avut ținte diferite in Iran

    SUA și-au concentrat atacurile asupra programului de rachete al...

    AI va omori motorul de căutare Google

    Directorul general al Condé Nast, Roger Lynch, a declarat pentru Financial...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    Articole relationate

    Categorii populare