Cozi în UK la lansarea cărții Printului Harry

Numeroşi cititori din Marea Britanie au aşteptat la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a autobiografiei ducelui de Sussex, care a ajuns pe rafturile librăriilor la miezul nopţii de luni spre marţi, informează DPA şi PA Media conform Agerpres.

Magazine de pe întreg teritoriul ţării şi-au redeschis uşile marţi la ora locală 00:00 cu prilejul lansării oficiale a controversatei autobiografii a prinţului Harry, ”Spare”, după ce fragmente din carte au ajuns deja în presă, iar volumul a fost deja pus în vânzare mai devreme, săptămâna trecută, în Spania.

Câteva persoane aşteptau în faţa magazinului WH Smith din Gara Victoria, în centrul Londrei, pentru a se numără printre primii posesori ai volumului de memorii, un potop de dezvăluiri-bombă şi detalii intime despre viaţa şi familia prinţului Harry.

După ce angajaţii au deschis uşile magazinului, un grup de reporteri şi cumpărători au intrat nerăbdători şi s-au aşezat în jurul volumelor, aşezate pe o masă şi învelite într-un ambalaj de culoare neagră.

Fotografii au imortalizat momentul în care primii clienţi şi-au primit exemplarele, după care angajaţii au început să lipească etichete cu jumătate de preţ pe volume şi le-au aşezat pe rafturile amenajate special în apropierea intrării în magazin.

Profesorul Chris Imafidon, preşedinte al organizaţiei caritabile Excellence in Education, cu sediul în oraşul Epping, comitatul Essex, care s-a aflat primul la coadă şi a cumpărat trei exemplare, a spus că vrea să afle povestea ”direct de la sursă”.

Chris Imafidon, care s-a aşezat la coadă cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a declarat pentru agenţia PA că a aşteptat în Gara Victoria încă de la ora 21:30 ca să poată cumpăra un exemplar.

El a mai spus că este ”extrem de curios” să afle motivele pentru care Harry a părăsit casa regală, adăugând: ”Sunt mai degrabă un admirator al familiei regale decât al membrilor ei, întrucât familia regală a făcut mai multe pentru mine şi organizaţia mea caritabilă decât oricare politician”.

El a mai declarat că este ”uluit” de dezvăluirile extrem de detaliate pe care ducele de Sussex le-a făcut despre momente din viaţa privată a familiei sale.

”De ce? De ce? Nu e nevoie de toate astea ca să ai vânzări. Poţi vinde o carte dacă eşti pălăria prinţesei Diana, câinele prinţesei Diana sau orice altceva… dacă ai o legătură cu Diana, ai oricum vânzări. De ce să mergi atât de departe? ”, a mai spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare