spot_img
marți, 10 februarie, 2026
-4.1 C
București

Cotidianul în limba maghiară Székelyhon: Organizaţiile naţionaliste româneşti și-au unit forţele pentru a proteja parcela românească creată în mod arbitrar în Cimitirul din Valea Uzului

„Organizaţiile naţionaliste româneşti care au organizat, duminică, un marş în cimitirul militar din Valea Uzului şi-au unit forţele pentru a proteja parcela românească creată în mod arbitrar în acest cimitir”, a scris cotidianul în limba maghiară”Székelyhon”, în ediţia sa de luni, conform agenției maghiare de știri MTI.

RELATAREA MTI:

De data aceasta, marşul dedicat Zilei Armatei Române (25 octombrie) şi organizat de organizaţiile naţionaliste române a avut loc cu două zile mai devreme, duminică, iar simpatizanţii acestora au mărşăluit cu 150 de cruci de lemn în memoria militarilor români despre care se crede că ar fi înmormântaţi în cimitirul militar din Valea Uzului.

Potrivit “Székelyhon”, evenimentul de duminică s-a desfăşurat conform scenariului obişnuit. Şi de această dată, la cimitir au fost citite numele militarilor români despre care participanţii la marş susţin că ar fi înmormântaţi în cimitirul din Valea Uzului, iar mulţimea adunată a strigat “Prezent!” după fiecare dintre aceste nume.

Anul acesta, pe lângă Primăria Dărmăneşti, principal organizator a fost organizaţia “Calea Neamului”, respectiv mişcarea civilă “Starea de libertate”. Aceasta din urmă s-a străduit să recruteze participanţi spunând că se formează “Frăţia Crucilor pentru eroii armatei române căzuţi în luptele de la Valea Uzului”, care va proteja monumentul şi crucile de beton.

În discursul susţinut în cimitir, Mihai Tîrnoveanu preşedintele organizaţiei Calea Neamului a spus: obiectivul sacru al frăţiei este acela de a proteja, până la capăt, crucile pe care Primăria Dărmăneşti le-a ridicat în cimitir pentru eroii armatei române. Acesta a subliniat că frăţia nu ţine cont de nicio hotărâre judecătorească. Nu ţine cont decât de sângele şi osemintele eroilor români care au murit aici, indiferent de hotărârile pe care le iau instanţele sau de cine aparţine cimitirul. La eveniment, Constantin Toma, primarul din Dărmăneşti, a înmânat premiul “Fiii Văii Uzului” de anul acesta comandorului in rezervă Vasile Florea şi generalului Ioan Procopie, acesta din urăm fiind un veteran de război în vârstă de 102 ani.

La finalul comemorării, care a durat până seara, organizatorii au amintit Ministerului Afacerilor Externe şi preşedintelui Klaus Iohannis că dacă în ceea ce priveşte parcela românească din cimitir se va ajunge la o hotărâre judecătorească nefavorabilă românilor, “vor proteja cimitirul chiar şi cu preţul vieţii”, a citat “Székelyhon” declaraţia făcută în cimitir.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mutarea Americii in Caucazul de Sud: Vance in Armenia și Azerbaidjan

    Implementarea proiectului Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională...

    Lavrov: Statele Unite nu vor sprijini trimiterea de trupe europene în Ucraina

    Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi...

    Șeful Conferinței de la Munchen: Americanii pun gaz pe foc

    Germania se află între ciocan și ciocan în relațiile...

    Cum se bat americanii cu chinezii pe minerale in Africa

    Statele Unite încheie acorduri de pre-minare, sau de preluare,...

    Buldozerul și drujba lui Trump la Conferința de Securitate de la Munchen

    Vineri începe probabil cea mai tensionată Conferință de Securitate...

    China își sfătuiește băncile să reducă investițiile în obligațiuni americane

    Autoritățile de reglementare chineze au sfătuit băncile din țară...

    Articole relationate

    Categorii populare