Costurile românilor cu sănătatea au crescut cu 20% anul acesta, in 2026 vor mai crește cu 15%

Pacienţii români susţin din propriile buzunare aproape un sfert din cheltuielile cu sănătatea estimate anual la circa 100 mld. lei pe an. În 2025, costurile medicale au crescut cu 20% faţă de anul anterior. Şi în 2026 vor fi creşteri de până la 15%, potrivit unui raport global realizat de Aon. Consultaţia la medic a ajuns să depăşească 100 de euro în sistemul privat în Bucureşti, scrie ZF.

Costurile cu sănătatea au crescut cu 20% în 2025 şi urmează acelaşi ritm şi în 2026, potrivit unui studiu realizat de Aon, grup internaţional activ în furnizarea de soluţii de management al riscului, brokeraj de asigurări şi reasigurări.

România este în prima parte a cla­sa­mentului după rata de creştere din 2025 şi îşi va păstra poziţia şi anul vii­tor, arată estimările specialiştilor Aon.

„România se menţine în topul ţărilor cu inflaţie medicală ridicată din câteva motive relativ directe: costurile administrative din sistemul public, deficitul de personal medical şi presiunea constantă asupra infrastruc­turii. Lipsa investiţiilor în sistemul public generează costuri suplimentare de întreţinere şi modernizare, în timp ce sectorul privat, mai competitiv, funcţionează la un preţ pe măsură“, potrivit lui Adrian Low Vesa, director health & benefits practice în cadrul Aon România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare