Costel de la Mediu prins de Comisia Europeană cu defrișări ilegale

Comisia Europeană cere României să implementeze adecvat Regulamentul UE privind exploatarea lemnului (Reglementarea UE 995/2010) care interzice producerea şi plasarea pe piaţa UE a produselor fabricate din buşteni recoltaţi ilegal, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Autorităţile naţionale nu au reuşit să verifice în mod eficient operatorii şi să aplice sancţiunile ce se impun. Deficienţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor să verifice cantităţile masive de buşteni recoltaţi ilegal. În plus, Comisia Europeană a descoperit că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv tăierile autorizate, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, aşa cum se cere conform Directivei privind habitatele şi Directivei privind evaluarea strategică de mediu. Mai mult, există deficienţe în accesul publicului la informaţiile legate de mediu în planurile de gestionare a pădurilor.

De asemenea, Comisia Europeană a descoperit că habitatele forestiere protejate s-au pierdut în cadrul siturilor protejate Natura 2000, încălcându-se Directivele privind habitaturile şi păsările. În urma analizării în detaliu a argumentelor transmise de România în urma scrisorii de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Executivul comunitar a ajuns la concluzia că problemele de pe teren nu au fost rezolvate. Prin urmare, Comisia Europeană emite acum un aviz motivat. Dacă România nu acţionează în termen de o lună, CE ar putea trimite cauza la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierul lui Zelenski: Nu putem recuceri teritoriile pierdute

    Ucraina nu va putea recâștiga controlul asupra teritoriilor pierdute...

    The Wall Street Journal: Riscurile unei invazii americane a Iranului

    O invazie americană a Iranului ar putea include un...

    Dezastrul Deutsche Bahn scade încrederea germanilor in stat

    Perturbările prelungite și deteriorarea infrastructurii de la Deutsche Bahn...

    Trump: Cuba este următoarea

    Președintele american Donald Trump a declarat, într-un discurs despre...

    Articole relationate

    Categorii populare