Corneliu Ștefan: 63% din bugetul pe 2024 al Consiliului Județean Dâmbovița este dedicat dezvoltării și investițiilor

Vot pentru #Dâmbovița și #dâmbovițeni: un procent de 63% din bugetul pe 2024 al Consiliului Județean Dâmbovița este dedicat dezvoltării și investițiilor!Așa cum i-am obișnuit pe dâmbovițeni încă din 2020, în fiecare an, prioritățile noastre s-au concentrat pe investițiile în infrastructură, în sănătate și învățământ, dar și pe susținerea tuturor administrațiilor publice locale și asigurarea sumelor necesare cofinanțării proiectelor cu fonduri europene, a anunțat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD).

Alocând resurse financiare semnificative, îmbunătățim accesul dâmbovițenilor la servicii medicale de calitate și, în egală măsură, ne-am asigurat că avem fondurile necesare pentru a continua modernizarea drumurilor județene, dar și pentru a demara proiecte noi în infrastructura rutieră.Prin bugetul anului 2024 suntem hotărâți să oferim o educație cât mai bună copiilor noștri, modernizând și dotând cât mai multe școli din județul Dâmbovița.Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi și anul acesta una dintre principalele surse de finanțare a proiectelor de investiții din toate localitățile județului Dâmbovița, mai spune Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare