Corlățean:Solicit președintelui Klaus Werner Iohannis să dea dovadă, măcar în ceasul al doisprezecelea, de demnitate românească

Titus Corlățean, vicepreședinte al Senatului, a avut un atac dur la adresa preşedintelui Klasu Iohannis după ce Curtea Constituţională a României a respins o nouă conteatţie a preşedintelui.

Titus Corlățean, senator PSD, a reacționat după decizia CCR privind sesizarea pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, cu o solicitare pentru Klaus Iohannis.

” Astăzi, 15 iulie 2020, Curtea Constituțională a României a respins contestația președintelui Klaus Werner Iohannis și a declarat drept constituțională Legea de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon, adoptată pe data de 13 mai 2020, cu o largă majoritate, de Parlamentul României, lege pe care am avut onoarea sa o inițiez.
Solicit președintelui Klaus Werner Iohannis să dea dovadă, măcar în ceasul al doisprezecelea, de demnitate românească și de o reală înțelegere a atribuțiilor sale de președinte al României și al tuturor românilor și, pe cale de consecință, să promulge neîntârziat această lege, care reprezintă onorarea unei obligații morale și juridice a Statului Român de marcare a unei simbolistici naționale esențiale pentru România, a scris Titus Corlățean pe facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare