Coreea de Nord va elibera 3 cetățeni americani

Coreea de Nord va elibera în curând trei cetăţeni americani aflaţi în detenţie pe teritoriul său. Informaţia a fost dezvăluită pentru CNN de către un oficial apropiat negocierilor vizând eliberarea cetăţenilor americani. Anunţul a fost oarecum anticipat într-o postare pe Twitter a preşedintelui american, Donald Trump, care a scris: „După cum ştie toată lumea, fosta administraţie a cerut de multă vreme ca trei ostatici să fie eliberaţi dintr-o tabără de muncă nord-coreeană, dar în zadar. Rămâneţi aproape!”.

Potrivit corespondentului CNN la Seul, este vorba de cetăţenii americani Kim Dong Chul, Tony Kim şi Kim Hak-Song, a căror eliberare a fost decisă de către autorităţile de la Phenian în urmă cu două luni. Se fac pregătiri pentru eliberarea acestora în apropierea întâlnirii dintre Donald Trump şi Kim Jong Un. Kim Dong Chol este un om de afaceri care executa o sentinţă de 10 ani de închisoare pentru spionaj, iar ceilalţi doi erau profesori la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie de la Phenian. Există informaţii conform cărora cei trei au fost deja mutaţi de la centrul de corecţie unde erau deţinuţi la un hotel din Phenian, însă acestea nu pot fi confirmate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare