Copii români lăsați de izbeliște la Tokyo pe mâna unui ONG fără licență de turism

Ministerul Turismului s-a autosesizat în cazul taberei pentru copii organizate în Tokyo de către o asociaţie din România care nu deţinea licenţă pentru activitatea de turism, fiind dispuse verificări de urgenţă, prin reprezentanţii Direcţiei Control din cadrul ministerului, la sediile ONG-ului aflate în Bucureşti şi Târgu-Jiu, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Peste 80 de copii români sunt pur şi simplu abandonaţi şi blocaţi pe aeroporturile din Milano, Doha si Tokyo, iar părinții acuză că au fost păcăliţi de o asociaţie care a organizat tabere în Statele Unite ale Americii, fără să mai cumpere şi bilete de avion. Pagina de Facebook a Asociaţiei Young Parteners For Civil Society Development a fost luată cu asalt de părinţi disperaţi, aşa că administratorul a închis-o, după ce a postat un mesaj că toate proiectele asociaţiei sunt momentan suspendate, transmite Digi 24.

„Asociaţia nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancţionat această asociaţie cu suma de 30.000 de lei pentru că desfăşura activităţi specifice unei agenţii de turism fără a deţine, însă, licenţă de turism. Asociaţia organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfăşurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulţumit şi a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puşi în pericol.

Reprezentanţii operatorului economic au contestat sancţiunile în instanţă, iar în primă fază, deşi Ministerul Turismului a depus un dosar complet care cuprindea toate constatările, documentele şi plângerile părinţilor, instanţa a dat câştig de cauză asociaţiei. Ministerul Turismului a contestat decizia, iar acum procesul urmează să fie analizat de o instanţă judecătorească superioară.

„Precizăm faptul că Ministerul Turismului a păstrat în permanenţă legătura cu Departamentul Consular din Ministerul Afacerilor Externe, care a asigurat asistenţă consulară în toată această perioadă şi a monitorizat permanent situaţia, copiii aflându-se acum în afara oricărui pericol, urmând a fi aduşi în siguranţă în România.
Ministerul Turismului recomandă tuturor cetăţenilor ca, înainte de contractarea unui pachet de servicii turistice, să verifice pe site-ul instituţiei dacă operatorul economic este licenţiat, dar mai ales să verifice dacă pachetul de călătorie este garantat 100%, conform prevederilor OG 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate. În cazul în care turiştii constată că legislaţia nu este respectată, Ministerul Turismului îi îndrumă pe aceştia să depună sesizări pentru a fi luate la timp măsurile necesare”, se mai spune în comunicat.

Potrivit postului Antena 3, zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano, iar părinţii nu ştiu cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de o fundaţie din ţară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum și-au dat foc grecii la păduri din cauza rețelelor electrice dărăpănate

    Scânteile provenite de la rețeaua electrică dărăpănată a Greciei...

    Americanii își pun la plată și aliații din Asia

    Oficialul Pentagonului, Elbridge Colby, a îndemnat aliații SUA din...

    Oamenii lui Bolo distrug industria din Alba

    Una dintre cele mai mari companii din Alba Iulia,...

    Spania, Merkel 2 pentru migranți

    Amnistia propusă de Spania pentru migranții fără acte ar...

    Moldovenii sparg in jocurile de noroc oficiale 2,5% din PIB

    Moldovenii au cheltuit în 2025 peste 10 miliarde de...

    Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, o alianță de distanțare de America

    Comentând acordul de susținere militară reciprocă dintre Arabia Saudită,...

    Articole relationate

    Categorii populare