Controlul „inopinat” al Corpului de control al premierului la Metrorex, anunţat prea repede

Metrorex, verificată de Corpul de Control al prim-ministrului. Aşa suna un anunţ postat pe site-ul Guvernului marţi dimineaţă. Anunţul a fost promovat şi pe pagina de Facebook a Corpului de Control. Numai că, după doar câteva minute, comunicatul de presă a dispărut, deoarece aceştia au anunţat prea devreme „controlul inopinat„. Controlul la Metrorex este real, numai că cei de la Guvern l-au făcut public din greşeală, înainte ca echipa să plece în inspecţie, transmite B1.

După ce B1.ro şi B1 TV au făcut publică această informaţie, cei de la Guvern au luat decizia de a urca din nou pe site comunicatul retras iniţial.

Potrivit comunicatului iniţial, acțiunea de control este făcută la sediul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex”. Se are în vedere ridicarea mai multor documente privind achiziționarea unor garnituri de metrou dar și a unor contracte de lucrări de la Magistrala 5- Drumul Taberei / Pantelimon.

„În data de 10.05.2016, Corpul de control al primului-ministru desfășoară o acțiune de control inopinată la sediul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex” – S.A. din Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București, în temeiul Ordinului nr. 59/29.04.2016, emis de Secretarul de stat, conducător al Corpului de control al primului – ministru Valentin MIRCEA, cu preluarea documentelor aferente următoarelor obiective: 

1. Atribuirea și derularea unor contracte de achiziție a unor trenuri de metrou;

2. Atribuirea și derularea unor contracte de achiziție a unor lucrări la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare