spot_img
duminică, 18 ianuarie, 2026
-7.8 C
București

Controale, amenzi și politiști în civil: ”Incapacitatea statului român. Măsuri care par ușor disproporționate. Nu avem capacitatea de a veni cu niște măsuri moderate, când e nevoie de ele”

Autoritățile lansează o campanie de controale și amenzi pentru persoanele care încalcă regulile sanitare. Ar putea fi folosiți inclusiv polițiști în civil, în timp ce populația are la dispoziție o linie telefonică specială, unde poate sesiza eventuale încălcări ale normelor în vigoare. Totul în contextul în care bilanțul Covid-19 se menține peste limita de două mii de infectări pe zi, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 73, în doar 24 de ore.

Președinta Asociației Funky Citizens, Elena Calistru, spune la RFI că autoritățile greșesc, pentru că iau măsuri când prea dure, când prea blânde, în loc să meargă constant pe ideea de prevenție.

Ea crede că noua ofensivă de controale și amenzi ajută doar pe termen scurt: ”Ajută la a mai speria un pic lumea, dar arată de asemenea o incapacitate a statului român de a rezolva până în acest moment o situație cu care ne întâlnim în nenumărate alte cazuri. Mă refer aici la dorința oamenilor sau la energia pe care o au oamenii pentru a respecta o regulă și acum vedem niște măsuri care par ușor disproporționate (…). Ajungem la măsuri de genul acesta, uneori luate prea târziu, când deja lucrurile au luat-o razna, pentru că nu avem capacitatea de a veni cu niște măsuri moderate, când e nevoie de ele”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bloomberg despre mișcările lui Zelenski

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe fondul unui scandal de...

    Cum a ajuns România la mâna gazelor din Ungaria

    România se confruntă, în perioadele de ger sever, cu...

    Analiza nr.2 in Institutul Primakov de Relații Internaționale de la Moscova: Deci, unde este îngropat câinele?

    Relațiile internaționale moderne trec prin schimbări rapide. Acest lucru...

    O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU AGRICULTURĂ: Îngrășămintele s-au scumpit cu 30%

    Îngrăşămintele au început să se scumpească încă din prima...

    Trump: Am decis să nu atac Iranul

    Președintele SUA, Donald Trump, insistă că decizia de a...

    Americanii, furioși pe acordul comercial Canada-China

    Canada şi China au anunţat vineri un acord comercial...

    Articole relationate

    Categorii populare