Contractul secolului pentru Airbus: 900 de sateliţi pentru a revoluţiona Internetul

Între două contracte pentru avioane civile, Airbus a dat lovitura în domeniul spaţial. Gigantul european al aeronauticii – mai exact filiala sa spaţială Airbus Defence and Space – a fost reţinut pentru a concepe şi fabrica nu mai puţin de 900 de sateliţi pentru firma OneWeb, transmite Radio France Internationale.

« Acest parteneriat deschide un nou capitol în istoria spaţială » se poate citi în comunicatul firmei Airbus.OneWeb, comanditarul, doreşte să ofere acces la internet în bandă largă la miliarde de oameni de pe pământ. Ideea este deci de a « ţese » în jurul Terrei o reţea, o constelaţie de 700 de sateliţi de talie mică – sub 150 kg fiecare – care să permită accesul la internet oriunde te-ai afla pe glob la un preţ redus. Restul de sateliţi ar urma să folosească ulterior la inerentele înclocuiri în caz de defecţiuni tehnice.

Tot proiectul este estimat între 1,5 şi 2 miliarde de dolari chiar dacă nu s-a evocat nicio sumă în momentul acordului cu Airbus. Primii zece sateliţi vor fi asamblaţi de Airbus în Franţa la sediul firmei din Toulouse. Producţia va fi apoi transferată într-un loc încă neprecizat din SUA.

Societatea OneWeb care a comandat întregul a fost lansată de miliardarul american Greg Wyler şi este finanţată în parte de grupul Virgin al britanicului Richard Branson şi de fabricatul american de cipuri Qualcomm. Virgin Galactic, compania spaţială a lui Branson care a conceput déjà un vas spaţial suborbital, a dezvoltat şi un lansator pentru sateliţii de talie mică, cei pe care urmează deci să-i fabrice Airbus. Ca să ţină ritmul lansărilor necesare pentru o astfel de flotă, OneWeb a luat legătura şi cu Arianespace.

Gigantul european este confruntat aşadar cu o nouă sfidare : pe lângă faptul că până acum era absentă de pe piaţa constelaţilor de sateliţi, firma Airbus va trebui să ajungă să ţină ritmul ridicat al producţiei. Nu de alta dar prima lansare de satelit este prevăzută pentru 2018 ori trebuie ştiut că e nevoie de cel puţin şase luni ca să fabrici un satelit de telecomunicaţii tradiţional, e adevărat, în greutate de mai multe tone. In cazul de faţă însă, chiar şi cu aparate mici, e nevoie de o productie de câteva zeci de bucăţi pe lună dacă vrei ca întregul să fie disponibil repede. Airbus are tocmai aici atuuri întrucât firma reuşeşte să construiască lunar 42 de exemplare ale modelului A320. Dacà negocierea se concretizează atunci societatea europeană va avea o ocazie rară de a se instala de partea celalaltă a Atlanticului.

Proiecte de a lansa sateliţi pe orbità pentru a conecta lumea la internet au existat în trecut. In anii 2000 însă cele mai ambiţioase nu prevedeau mai mult de o sută de sateliţi în jurul Pământului. Din păcate majoritatea au eşuat.Iridium este unul dintre singurele care a supravieţuit dar el nu prevede decât o reţea de 81 de sateliţi, aparate ce vor fi fabricate de un alt franco-european, Thalès Alenia Space.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare