30.4 C
București
miercuri, iunie 18, 2025
AcasăAnalizeConsiliul Național Secuiesc: Cataclismul de la Salina Praid nu este doar un...

Consiliul Național Secuiesc: Cataclismul de la Salina Praid nu este doar un dezastru natural local, ci constituie şi un avertisment că, în cazul în care politica de coeziune a Uniunii Europene nu ia în considerare patrimoniul cultural şi economic specific al regiunilor, Europa nu îşi va pierde doar anumite valori economice, ci şi identitatea

-

Cataclismul de la Salina Praid nu este doar un dezastru natural local, ci constituie şi un avertisment că, în cazul în care politica de coeziune a Uniunii Europene nu ia în considerare patrimoniul cultural şi economic specific al regiunilor, Europa nu îşi va pierde doar anumite valori economice, ci şi identitatea – a scris Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (Székely Nemzeti Tanács – CNS/SZNT), într-un comunicat trimis luni agenţiei ungare de presă (MTI).

- Reclama -

Preşedintele CNS a arătat că, în calitate de organizatori ai iniţiativei cetăţeneşti europene intitulate Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale, liderii Consiliului vor participa la Bruxelles, la o audiere în faţa Comisiei pentru dezvoltare regională (REGI) a Parlamentului European, care va avea loc în data de 25 iunie.

- Advertisement -

El a subliniat că iniţiativa lor nu este o iniţiativă legislativă abstractă, ci poate fi aplicată în cazul unor evenimente şi obiective concrete. „Concepţia referitoare la perfecţionarea politicii de coeziune este pe deplin aplicabilă tuturor evenimentelor care au avut loc la Praid la sfârşitul lunii mai şi în luna iunie a acestui an” – a precizat el. Balázs Izsák a reamintit că, la începutul lunii iunie, România a cerut asistenţă din partea Uniunii Europene prin intermediul Mecanismului european de protecţie civilă pentru a preveni extinderea dezastrului natural de la Salina Praid.

În legătură cu evenimentele de la Praid, el a relevat trei particularităţi ale politicii de coeziune a UE. Prima dintre acestea este vulnerabilitatea regiunilor şi responsabilitatea politicii de coeziune în acest sens. Preşedintele CNS a explicat că dezastrul de la Salina Praid „nu a fost doar un cataclism natural, ci şi o periclitare a patrimoniului istoric şi cultural colectiv al unei regiuni”. Adică: un exemplu referitor la ce se întâmplă dacă politica de coeziune nu recunoaşte importanţa protejării valorilor şi patrimoniilor locale” – a subliniat el.

- Advertisement -

Balázs Izsák a scos în evidenţă şi legătura dintre vulnerabilitatea microregiunilor culturale şi identitatea regională, arătând că Ţinutul Sării este o microregiune culturală unde modul de viaţă legat de extracţia sării – mineritul, comerţul, turismul curativ-balnear şi tradiţiile populare – nu înseamnă doar un patrimoniu în sens economic, ci şi fundamentul identităţii specifice. „Pierderea unui asemenea loc, la nivel fizic sau cultural, ar putea duce la dispariţia identităţii regionale” – scrie el.

De asemenea, preşedintele CNS a atras atenţia şi asupra lipsei de flexibilitate a politicii actuale de coeziune a UE. În opinia sa, evenimentele de la Praid au aruncat lumină asupra faptului că instrumentele actuale de coeziune ale UE nu sunt suficient de flexibile pentru a răspunde rapid şi eficient la astfel de dezastre regionale. „Luarea în considerare mai pronunţată a specificităţilor regiunilor, inclusiv a patrimoniului lor cultural, în procesul elaborării politicii de coeziune este o necesitate urgentă” – se arată în comunicat. Balázs Izsák consideră că abordarea specifică anumitor locuri (place-based approach) ar putea juca un rol major în această activitate.

CNS a înaintat Comisiei Europene iniţiativa cetăţenească referitoare la regiunile cu caracter etno-naţional în data de 4 martie. Iniţiativa cetăţenească europeană intitulată Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale poate fi relaţionată cu articolul 174 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care enumeră regiunile de pe teritoriul UE cărora li se acordă atenţie deosebită în cadrul politicii de coeziune. Conform convingerii CNS, regiunile cu caracter etno-naţional se potrivesc în această listă. Semnatarii iniţiativei cetăţeneşti solicită ca politica de coeziune a UE să acorde atenţie deosebită regiunilor care se disting de regiunile învecinate prin specificităţi naţionale, etnice, culturale, religioase şi/sau lingvistice.

- Advertisement -
spot_img