CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, PARTENER ÎN ORGANIZAREA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE MATEMATICĂ

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi protocolul de parteneriat între Consiliul Județean Mehedinți, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Colegiul Național „Traian”, pentru sprijinirea organizării Olimpiadei Naționale de Matematică – etapa națională, care se va desfășura în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, la Drobeta-Turnu Severin.

“Prin acest parteneriat, asigurăm condițiile necesare pentru buna desfășurare a competiției, prin colaborare instituțională și prin alocarea resurselor logistice și organizatorice. Consiliul Județean Mehedinți sprijină organizarea acestui eveniment educațional important, care va aduce în județul nostru elevi performanți din întreaga țară, alături de profesori coordonatori și reprezentanți ai mediului educațional. Îi felicit pe toți cei implicați în organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică! Le doresc mult succes elevilor care vor participa la această competiție și sunt convins că vor avea parte de o experiență frumoasă în județul nostru! Mult succes tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare