Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat echipamente pentru pompieri

Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat echipamente constând în mijloace de intervenție care să sprijine activitatea pompierilor mehedințeni.

“În cadrul ședințelor ATOP, conduse de președintele Doru Dumitrescu, am stabilit să sprijinim cu ce putem activitatea polițiștilor și pompierilor, astfel încât, să aibă mijloace moderne cu care să își exercite atribuțiile în cele mai bune condiții.Pentru pompieri au fost achiziționați 33 saci portabili cu apa – 20 l, pentru incendii de pădure, fiecare având pistol de stropire din inox, 8 bucăți polizor, hamuri și cordeline, în funcție de solicitările primite.Achizițiile au fost predate în prezența inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți, colonel Florentin Dragomir.Cu această ocazie, îi felicit pe pompierii mehedințeni pentru munca pe care o desfășoară și le transmit mult succes în misiunile viitoare!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Au început arestările oamenilor lui Vučić

    În urma înfrângerii coaliției fostului președinte Aleksandar Vučić în...

    Comisia Europeană îl susține pe Tusk in scandalul Curții Constituționale

    Comisia Europeană a anunțat astăzi, cu ocazia demiterii președintelui...

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare