Consiliul European: România ar trebui să pună capăt situaţiei de deficit excesiv până în 2024

Consiliul European a adoptat vineri o recomandare în cadrul procedurii de deficit excesiv care a fost demarată în cazul României şi, în conformitate cu această recomandare, România ar trebui să pună capăt situaţiei de deficit excesiv până în 2024, cel mai târziu, se arată într-un comunicat de presă.

Începând cu 2020, România, spre deosebire de alte state membre, face obiectul Procedurii de deficit excesiv (PDE), situaţia acesteia fiind reevaluată în primăvara anului curent. Procedura a fost iniţiată în luna aprilie a anului 2020, fiind determinată de încălcarea limitei de deficit bugetar de 3% în 2019, ca urmare a unei politici fiscale expansioniste.

„Consiliul a ajuns la concluzia că o prelungire a termenului limită actual pentru ca România să îşi corecteze deficitul public ar fi importantă pentru a nu compromite revenirea economică după pandemia de COVID-19. Noul termen limită pentru corectarea deficitului excesiv permite un efort mai gradual un echilibru între consolidarea fiscală şi revenirea economică”, subliniază Consiliul European.

În recomandare se precizează că, pentru a putea îndeplini noul termen limită, România ar trebui să atingă o ţintă de deficit guvernamental general de 8% din PIB în 2021, 6,2% din PIB în 2022, 4,4% din PIB în 2023 şi 2,9% din PIB în 2024, ceea ce este în linie cu obiectivele guvernului român.

Consiliul European precizează că a luat în calcul modificările din situaţia fiscală a României, evoluţiile bugetare din 2020 şi noua strategie bugetară adoptată şi cere reforme, inclusiv în gestionarea finanţelor publice. „În acest context, Facilitatea de Revenire şi Rezilienţă poate oferi României o oportunitate de a-şi îmbunătăţi situaţia fiscală în condiţiile în care continuă să susţine creşterea economică şi crearea de locuri de muncă”, se arată în comunicatul de presă.

Recomandarea adoptată vineri ţine cont de recentele evoluţii şi fixează un nou termen limită pentru corectarea deficitului excesiv al României în 2024. România este aşteptată să prezinte un raport Consiliului European până la data de 15 octombrie 2021 cu privire la strategia de consolidare pentru atingerea ţintelor stabilite în recomandare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare