Consilierul șef al lui Viktor Orbán: Se vor crea situaţii de conflict dacă Uniunea Europeană nu va proteja comunităţile naţionale şi minorităţile autohtone din Europa

Se vor crea situaţii de conflict dacă Uniunea Europeană nu va proteja comunităţile naţionale şi minorităţile autohtone din Europa, a declarat Katalin Szili, consilier şef al prim-ministrului Ungariei, marţi, la Szeged, la prezentarea volumului intitulat „Protecţia minorităţilor naţionale în Uniunea Europeană”.

Katalin Szili, care este unul dintre autorii volumului, a declarat că scopul principal al acestuia a fost de a sintetiza propunerile pentru protejarea minorităţilor naţionale în Uniunea Europeană.

Consilierul şef a subliniat că pentru securitatea şi stabilitatea Europei ar fi necesar un nou acord-cadru pe această temă, specific secolului XXI, şi este important ca UE să creeze cu privire la aceste aspecte nişte reguli şi o situaţie care să fie complet clare.

Politiciana a explicat că volumul stabileşte care sunt cele cinci principii de bază ale protejării minorităţilor naţionale de către UE. Potrivit acestora, problema minorităţilor naţionale nu reprezintă o problemă internă a statelor, ci o problemă europeană.

Baza protecţiei minorităţilor naţionale este garantarea deplină a dreptului la identitate; pentru a implementa pe deplin protecţia identităţii, este necesar să fie asigurate atât drepturile individuale, cât şi cele colective; cetăţenia şi identitatea naţională pot fi separate una de cealaltă; cetăţenia nu este obligatoriu acelaşi lucru cu apartenenţa la o naţiune; minorităţile naţionale reprezintă factori constitutivi ai statului, a spus Katalin Szili, enumerând principiile de bază.

Katalin Szili a atras atenţia asupra faptului că o soluţie pentru minorităţile naţionale autohtone ar fi ca UE să fie obligată să includă în propriul sistem juridic normele adoptate de Consiliul Europei. Atunci când este vorba de problema minorităţilor naţionale, UE „o dă o la o parte”, a adăugat oficialul ungar. În opinia sa, nu ar trebui să poată face asta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare