Home Analize Congresul SUA cere retragerea trupelor ruse din Moldova

Congresul SUA cere retragerea trupelor ruse din Moldova

0

Un proiect de lege, aprobat aseară de Congresul Statelor Unite, și care are scopul de a diminua influenței Rusiei în Asia și Europa, conține și o cerere repetată în adresa Federației Ruse de a-și retrage trupele din regiunea separatistă transnistreană și propune crearea unui fond de contracarare a influenței ruse, de care poate beneficia și Republica Moldova.

Potrivit documentului, Moscova a încercat să exercite influență în Europa și Eurasia, inclusiv în fostele state ale Uniunii Sovietice, oferind resurse partidelor politice și altor grupuri care promovează xenofobia, subminând astfel unitatea europeană. Guvernul Federației Ruse s-a angajat, de asemenea, în practici bine documentate de corupție ca mijloc de subminare și cumpărare a influenței în țările europene și asiatice. Proiectul de lege propune inițierea unui fond menit să diminueze influența Rusiei, al cărui buget pentru perioada 2018-2019 va constitui 250 de milioane de dolari.

Totodată, congresul îi solicită președintelui american să-i ceară Guvernului Federației Ruse să-și retragă trupele militare de pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei și să înceteze subminarea guvernelor acestor state.

 

Ad

Exit mobile version