spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.6 C
București

CONFLICTUL OBAMA-ISRAEL: Trump anunță că va schimba lucrurile după ce va ajunge la Casa Albă

Adoptarea, vineri, de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a unei rezoluții care cere Israelului să își înceteze acțiunile de colonizare a teritoriilor palestiniene va face „mult mai dificile” negocierile de pace, a apreciat sâmbătă, într-un mesaj pe Twitter, președintele american ales, Donald Trump, citat de AFP.

„Păcat, dar vom reuși în cele din urmă!”, a scris Donald Trump, la o zi după votul în cursul căruia Statele Unite s-au abținut în loc să facă uz de dreptul lor de veto, fapt ce a reprezentat o abandonare a poziției lor obișnuite în acest dosar.

Înainte de discuțiile pe marginea rezoluției, Donald Trump a afirmat public, tot prin intermediului contului său de Twitter, că Statele Unite trebuie să își exercite dreptul la veto în privința rezoluției.

În opinia sa, adoptarea acesteia constituie „o mare înfrângere (…) pentru Israel”, care va face „mult mai dificile” negocierile pentru a se ajunge la pace între israelieni și palestinieni.

„Lucrurile vor fi diferite după 20 ianuarie”, data învestiturii sale la Casa Albă, a avertizat el vineri în legătură cu Națiunile Unite, într-un alt mesaj pe Twitter.

Pentru mulți experți, decizia administrației Obama de a permite adoptarea acestei rezoluții ține, pe de o parte, de relațiile dificile ale președintelui în exercițiu cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, dar constituie și o reacție la luările de poziție ale lui Donald Trump, favorabil colonizării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare