Home Analize CONFLICTUL ÎNTRE BERLIN ŞI ANKARA: Germania judecă un spion turc

CONFLICTUL ÎNTRE BERLIN ŞI ANKARA: Germania judecă un spion turc

0

Un bărbat arestat la Hamburg în luna decembrie sub bănuiala de spionaj în favoarea guvernului turc va compărea joi în fața unei instanțe din orașul situat în nordul Germaniei, transmite dpa.

Procurorii afirmă că Mehmet Fatih S, al cărui nume complet nu a fost dezvăluit, în conformitate cu legea germană privind respectarea vieții private, a început să îi spioneze pe kurzi în Germania spre finalul anului 2015 în numele serviciilor de contraspionaj turce MIT.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani și-a făcut prieteni comuni cu ruda unui politician kurd din Germania pentru a obține informații despre viața privată a acestuia. De asemenea, el a realizat fotografii la un miting al comunității kurde desfășurat la Bremen (nord-vestul Germaniei) în mai 2016.

Procurorii germani afirmă că există probe care sugerează că Mehmet Fatih S a primit 30.000 de euro pentru eforturile sale.

Guvernul turc a acuzat constant Germania că adăpostește militanți kurzi, iar în ultimele luni relațiile diplomatice între Berlin și Ankara s-au deteriorat substanțial.

Ad

Exit mobile version