Am scris în repetate rânduri despre cazul judecătorului Stan Mustață. L-am văzut depreciindu-se zi de zi. Am discutat cu el îndelung și i-am ascultat teribilele confesiuni. Mi-a arătat fericit scrisoarea prin care CEDO îl anunța că după evaluarea preliminară preluase judecarea cazului său (acum, în urma decesului, rămas fără obiect).
Nu era înger, dar nu a vrut să fie diavol. A ajuns deținut politic pentru că a refuzat să facă parte din plutoanele de execuție ale mafiei băsiste.
Când a fost dată publicității înregistrarea, necontestată, în care Traian Băsescu povestea cum i s-a raportat eliminarea sa, sub pretextul unor acte de corupție, din completul care urma să îl execute pe profesorul Dan Voiculescu, pentru a se asigura condamnarea acestuia din urmă de către judecătoarea Camelia Bogdan, Stan Mustață a sperat că are proba care să permită revizuirea deciziei în baza căreia el însuși fusese încarcerat pentru ani mulți. Acțiunea în revizuire, în mod normal admisibilă fără probleme, a fost respinsă fără ezitări de judecătoarea Cristina Arghir, de la ÎCCJ, pe care cândva o ajutase în carieră.
Era vorba despre acel tip de revizuire pe care ministrul Tudorel Toader, neavând curajul să propună amnistia, intenționează să o folosească pentru a face dreptate celor condamnați politic pe bază de informații secrete furnizate de SRI și ascunse apărării. Moartea lui Stan Mustață, după eșecul acțiunii sale în revizuire, dovedește nerealismul acestui proiect. Cum să judece drept cei care au judecat strâmb cu bună știință; nu din lipsă de probe, ci din ordin politic?! Cum să judece drept judecătorul care știe că procedând astfel va ajunge el însuși în închisoare?!
Până când justiția să îndrepte efectele propriilor crime judiciare, ea trebuie supusă unui amplu proces de lustrație, toți cei implicați în acte de încălcare a drepturilor omului trebuind îndepărtați din magistratură. Între timp, amnistia generală a tuturor celor condamnați după 2009 ca urmare a rechizitoriilor DNA și DIICOT rămâne unica soluție pentru anularea condamnărilor politice.
Judecătorul Stan Mustață putea fi eliberat de mult. Măcar și printr-o grațiere individuală. Mai mult decât un act de dreptate, ar fi fost un act de omenie. Nu s-a dorit. El înțelesese că, de fapt, nu fusese condamnat la închisoare, ci la moarte. Mi-a mărturisit-o. Știa prea multe.
Avem de a face cu o crimă judiciară calificată. O crimă având drept complici lașitatea guvernanților de după 2016, care pentru liniștea lor au preferat moartea unui nevinovat, opoziția parlamentară și boicotul prezidențial îndreptate împotriva oricărei reforme a justiției selective, precum și instigatorii și organizatorii Mișcării #rezist.
“Industria anticorupției ucide!” “Justiția selectivă ucide!” Nu la figurat, ci la propriu.
Într-o lume normală părtașii la această crimă trebuie judecați și condamnați. Pentru moment condițiile ca o asemenea judecată să aibă loc nu sunt coapte. Sunt convins însă că va veni vremea dreptății și criminalii în robe, ca și patronii lor, vor ajunge în boxa acuzaților.
Atunci vor da vina unul pe altul; vor pretinde că nu au știut; vor susține că ei înșiși au fost supuși presiunilor și s-au temut pentru familiile lor; vor insista că omul a fost un păcătos; vor striga că moartea a avut cauze naturale și că mortul este vinovat pentru a nu fi putut rezista încă puțin. Nici o astfel de apărare nu va șterge însă adevărul crimei de pe această tragică pagină de istorie românească.
Vineri 10 august 2018, ziua înmormântării după tradiție a judecătorului Stan Mustață, mitingul diasporei (ce aberație!) va fi, în urma morții acestuia, un miting în susținerea crimei politice. Un alt act criminal, deci.
Văd aici mai mult decât o coincidență: un semn dumnezeiesc.
Întrebarea este câți va trebui să mai murim până când valul dreptății populare să se ridice și să măture această alcătuire mafiotă care numai stat național, stat democrat și stat de drept nu se mai poate numi?
Astăzi toate instanțele judecătorești din România ar trebui să arboreze drapelul național în bernă și să păstreze un moment de reculegere. Nu numai în amintirea celui care a fost judecătorul Stan Mustață, ci și a ceea ce ar fi putut fi și ar fi trebuit să fie justiția română.
Dumnezeu să odihnească sufletul frământat al sărmanului judecător Stan Mustață! Fie ca moartea lui să contribuie la redeșteptarea neamului românesc!
