Conferința „Drepturile tinerilor și provocările societății contemporane”

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat la cea de-a III-a ediție a Conferinței „Drepturile tinerilor și provocările societății contemporane”, organizată de Liceul Teoretic „Șerban Cioculescu” din Drobeta-Turnu Severin, prin directorul general, prof. Ion Nănuți, la care au participat oficialități ale societății românești, cât și reprezentanți ai Institutului Român al Drepturilor Omului.

Scopul conferinței a fost acela de a încuraja implicarea tinerilor în viața comunității și de a promova o mai bună înțelegere a drepturilor și responsabilităților pe care aceștia le au într-o societate în continuă schimbare.

„Educația, informarea corectă și libertatea de exprimare reprezintă repere esențiale pentru tineri. Este important ca vocea lor să fie ascultată, iar participarea lor la deciziile ce privesc comunitatea să fie încurajată și sprijinită”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru.

Consiliul Județean Mehedinți continuă să susțină proiectele și activitățile dedicate tinerilor, fie că vorbim de inițiative educaționale, culturale sau de acțiuni prin care aceștia se pot implica activ în viața comunității.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Articole relationate

    Categorii populare