Condiția Rusiei pentru un armistițiu temporar in Ucraina

În cazul unui armistițiu temporar în Ucraina, livrările de arme în Ucraina trebuie să înceteze, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, explicând că, în caz contrar, încetarea focului ar oferi avantaje Ucrainei.

„Dacă vorbim despre o încetare a focului, ce vom face cu livrările de armament, ce ajung zilnic din Statele Unite și din țările europene?”, a ridicat problema Peskov într-un interviu acordat ABC News și din care un fragment a fost difuzat vineri.

Jurnalista l-a întrerupt și a afirmat că Moscova încearcă să obțină stoparea livrărilor de arme. „Dacă încheiem un armistițiu temporar…” a început secretarul de presă să răspundă, dar a fost întrerupt din nou. „Vreți ca livrările de arme să înceteze”, a spus jurnalista, citată de TASS.

Peskov a explicat că, fără îndeplinirea acestei condiții, încetarea focului „va oferi un avantaj pentru Ucraina”, care va putea efectua „o mobilizare totală, deplasând noi trupe pe front” și se va folosi de armistițiu pentru a pregăti noi militari și pentru a oferi timp de odihnă celor care au participat deja la lupte. „Deci, de ce ar trebui noi să oferim Ucrainei un asemenea avantaj?” – a spus el.

Peskov a declarat că regimul de la Kiev „nu este pregătit pentru negocieri imediate”. El a reamintit că președintele Vladimir Putin „a susținut încetarea focului, dar a pus câteva întrebări”. Peskov a arătat, totodată, că „pe fronturi se observă acum o oarecare dinamică: trupele rusești avansează și aveansează destul de convingător”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Articole relationate

    Categorii populare