Comunitatea maghiară din Partium-Banat rămâne fără un cotidian tipărit în limba maghiară

Două cotidiene de tradiţie ale jurnalismului maghiar din România, înfiinţate în forma actuală exact în urmă cu 35 de ani, îşi încetează apariţia în format tipărit: „Bihari Napló”, din Oradea, şi „Nyugati Jelen”, publicat la Arad şi distribuit în mai multe judeţe – a anunţat, marţi, Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România (UJMR).

Această schimbare, survenită independent pentru fiecare publicaţie, dar din motive similare, aduce o situaţie fără precedent de mai bine de 150 de ani: comunitatea maghiară din întreaga regiune Partium-Banat rămâne fără un cotidian tipărit în limba maghiară – a subliniat asociaţia.

Comitetul director al UJMR şi-a exprimat solidaritatea faţă de jurnaliştii afectaţi, membri ai uniunii, exprimând speranţa că aceştia îşi vor putea păstra locurile de muncă, fie la versiunile online ale publicaţiilor, fie la noile săptămânale ce vor fi lansate.

Potrivit uniunii, încetarea ediţiilor tipărite reprezintă o pierdere semnificativă pentru cititori, în special vârstnici, din mediul rural sau din etnosporă (grupuri izolate de maghiari unde procentul lor este foarte redus), pentru care aceste cotidiene reprezentau singura conexiune vie cu cultura scrisă în limba maghiară şi cea mai importantă sursă de informare în limba maternă.

„Considerăm regretabil faptul că schimbarea negativă a situaţiei cotidienelor – nu doar în Banat şi Partium – a fost tot mai mult influenţată de funcţionarea deficitară a statului, inclusiv prin măsurile fiscale care au afectat publicaţiile tipărite, cum ar fi restricţiile ce au făcut imposibilă angajarea de personal cu program redus, distrugând astfel reţelele de distribuţie, dar şi prin serviciile insuficiente oferite de Poşta Română care, deşi percepe tarife în creştere constantă, nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţiile. Poşta, ca instituţie de stat, ar trebui să fie un furnizor de servicii publice, însă se comportă ca o companie privată orientată spre profit” – se arată în documentul UJMR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare