spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeCompania unde a fost șef vicepremierul Costin Borc ACUZATĂ că a finanțat...

Compania unde a fost șef vicepremierul Costin Borc ACUZATĂ că a finanțat ISIS

-

Plângeri au fost formulate de două ong-uri şi de foşti angajaţi care acuză societatea că a finanţat gruparea jihadistă Stat Islamic pentru a menţine în Siria, în plin război, activitatea unui şantier unde se producea ciment, transmite RFI.

Vicepremierul român Costin Borc a fost șef al Lafarge România până la numirea în guvern.

- Advertisement -

Plângerea a fost depusă cu scopul deschiderii unei anchete. Este posibilă deci lansarea unei investigaţii asupra unor eventuale aranjamente între filiala siriană Lafarge şi gruparea Stat Islamic. Inţelegerea ar fi permis continuarea activităţii şantierului din Jalabiya, în nordul ţării, până în momentul în care această organizaţie jihadistă a preluat controlul oraşului, în septembrie 2014. Ancheta ar urma să stabilească responsabilii francezi care ar fi încheiat un astfel de acord dar şi asupra pericolului la care au expus angajaţii aflaţi pe şantierul sirian.Intr-o anchetă publicată în iunie, Le Monde a prezentat declaraţii ale unor foşti angajaţi dar şi scrisori interne care descriau astfel de înţelegeri, în timp ce jihadiştii câştigau teren în această zonă siriană.

Acum, plângerea a fost depusă de 11 foşti salariaţi şi de ong-ul Sherpa. Cu sediul la Paris, organizaţia apără victimele crimelor economice. O sesizare a fost înaintată şi de Centrul European pentru Drepturi Constituţionale şi Drepturile Omului. Acuzaţiile aduse: finanţare de terorism, complicitate la crime de război şi împotriva umanităţii, exploatare prin muncă şi neglijenţă.

- Advertisement -

Compania LafargeHolcim, creată ca urmare a fuzionării, în 2015, a grupului francez Lafarge cu elveţienii de la Holcim, nu a reacţionat.  In iunie, imediat după ancheta Le Monde, societatea a anunţat că va verifica cele publicate de jurnal şi a menţionat că prioritatea absolută este asigurarea securităţii personalului. In iulie, o misiune parlamentară franceză a stabilit că niciun detaliu nu poate indica faptul că Lafarge ar fi participat, direct ori indirect, la finanţarea grupării Stat Islamic.

Uzina, cu o capacitate de 2,6 milioane de tone de ciment pe an, a însemnat una dintre cele mai importante investiţii din Siria. Producţia a demarat în 2010.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img