Comisia Europeană și Roma ceartă pe bugetul italian

Italia îşi poate reduce doar gradual datoria publică de 2.300 miliarde de euro (2.600 miliarde de dolari), a declarat miercuri ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, după ce Comisia Europeană a cerut detalii Romei privind scăderea datoriei, transmite Reuters.

Bruxelles-ul nu a contestat proiectul de buget pentru 2020 trimis luna aceasta de Italia, ci pur şi simplu a cerut clarificări, susţine Roberto Gualtieri.

„Italia a folosit în trecut aşa numita ‘flexibilitate’ a finanţelor publice, deoarece datoria publică trebuie să scadă, dar reducerea poate fi doar graduală şi sustenabilă pentru a fi credibilă”, susţine ministrul Economiei.

Acesta a explicat că Executivul vrea să reducă datoria, dar ar fi contraproductiv dacă ar încerca să o facă, reducând semnificativ cheltuielile publice, deoarece ar avea un impact negativ asupra economiei.

Marţi, Comisia Europeană a apreciat că proiectul de buget pentru 2020 al Italiei ar putea încălca prevederile fiscale comunitare şi a cerut Romei să trimită o serie de clarificări.

Bruxelles-ul atrage atenţia Italiei asupra datoriei publice colosale, a doua ca procent din PIB după cea a Greciei (180%).

„Planul Italiei nu respectă obiectivul de reducere a datoriei în 2020”, se arată în scrisoarea celor doi comisari.

Comisia vrea ca ministrul italian de Finanţe, Roberto Gualtieri, să explice de ce, conform proiectului de buget pe 2020, balanţa structurală, care exclude veniturile şi cheltuielile cu caracter excepţional, ar urma să se înrăutăţească până la 0,1% din PIB, în loc să se îmbunătăţească până la 0,6% din PIB cum cere UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare