Comisia Europeană se roagă de Rusia să ia turbina de la Nord Stream și să dea drumul la gaze

Comisia Europeană (CE) a dat asigurări vineri că sancţiunile occidentale contra Rusiei nu vor împiedica trimiterea la Moscova a turbinei Siemens Energy, necesară pentru creşterea capacităţii gazoductului Nord Stream, care duce gaz rusesc în Germania şi care în prezent funcţionează la capacitate redusă, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

„Nu există nimic în sancţiuni care să interzică ajungerea în Rusia a turbinei Siemens. Orice altceva se va spune pe acest subiect este pur şi simplu incorect”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, la o conferinţă de presă.

Reacţia Executivului comunitar vine după ce reprezentanţi ai gigantului rus Gazprom au declarat săptămâna aceasta că sancţiunile occidentale fac imposibilă ajungerea turbinei la staţia de comprimare Portovaya a gazoductului Nord Stream, care continuă să funcţioneze la numai 20% din capacitate.

„Este doar o scuză”, a adăugat purtătorul de cuvânt al CE, care a reamintit că Bruxelles-ul a acuzat în mod repetat Rusia de faptul că „face şantaj cu gazele”.

Comisia susţine că „sancţiunile nu afectează bunurile sau tehnologiile legate de industria sau transportul de gaze naturale în UE” şi că „Nord Stream nu este supus niciunei sancţiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt pentru Concurenţă, Arianna Podesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare