Comisia Europeană: România nu poate adera la zona euro

România nu a finalizat reformele structurale la care s-a angajat, considerate extrem de importante, şi nu poate vorbi de aderarea la zona euro înaintea finalizării acestora, a declarat duminică, la Alba Iulia, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, Angela Filote.

Întrebată când vom adera la moneda euro, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, Angela Filote, a răspuns că nu există în tratatul de aderare o dată limită, iar România va face acest pas când va fi pregătită.

„Nu am stabilit o dată limită pentru că este foarte important atât pentru România cât şi pentru restul zonei euro ca aderarea la această zonă să se facă atunci când statul este pregătit, când mediul de afaceri este pregătit pentru o asemenea aderare, pentru că nu vorbim numai de criterii nominale, ci de mai mult criterii reale. Şi când spunem reale, de nivelul de trai, de exemplu. În cei 10 ani de la aderarea la UE nivelul de trai a crescut destul de mult, România a recuperat într-o mare măsură, dar nu complet, decalajele faţă de media europeană. De exemplu, acum este la 60% din PIB-ul pe locuitori medie europeană, acum 10 ani era la 38% şi nici aici nu avem neapărat un indicator: la cât trebuie să fie acest indicator, la ce cifră trebuie să se poziţioneze ca să se considere că aderarea este sigură, dar dacă ne uităm la aderările care s-au făcut în ultimul timp la zona euro era undeva 67 – 70 – 75% din media europeană. Şi acesta este doar unul din criteriile la care ne uităm”, a spus Angela Filote.

De asemenea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România a adăugat că nu s-au finalizat reformele structurale.

Prezent la aceeaşi conferinţă, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a spus că România îndeplineşte criteriile, dar mai sunt reforme de făcut.

„România îşi doreşte în continuare să adere la zona euro, dar România ar trebui să adere la zona euro când într-adevăr este pregătită ca şi ţară şi când populaţia mai ales este bine pregătită în acest sens. Referitor la criterii, punctul nostru de vedere este că le îndeplinim. E adevărat, mai sunt reforme de făcut. Mai trebuie făcute reforme şi în statele care sunt în zona euro, Grecia şi la alte state care au dificultăţi. România are o stabilitate financiară şi o stabilitate monetară, asigurată cu greu”, a spus Negrescu.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că şi-a propus să înceapă un dialog cu cetăţenii în acest sens, în care să fie implicaţi şi Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României, iar apoi să se stabilească o dată şi paşii care trebuie urmaţi pentru aderare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare