Comisia Europeană recunoaște: Un mare număr de investitori străini fac în continuare afaceri în Rusia

Un mare număr de investitori străini fac în continuare afaceri în Rusia, în pofida războiului declanşat de aceasta în Ucraina şi a sancţiunilor occidentale ce i-au fost impuse, a confirmat vineri Comisia Europeană, potrivit agenţiei DPA.

„Comerţul internaţional şi prezenţa afacerilor străine în Rusia s-au diminuat semnificativ. Peste 40% dintre investitorii străini fie au decis să părăsească Rusia, fie şi-au lichidat deja afacerile” în această ţară, precizează Comisia Europeană în răspunsul la o întrebare primită din partea eurodeputatului german Moritz Körner, membru al grupului liberal Renew Europe.

Datele pe care executivul comunitar şi-a fundamentat acest răspuns sunt extrase din statisticile Yale Management School şi ale institutului ucrainean KSE.

„Orice companie care continuă să facă profituri în Rusia susţine direct maşina de război a lui Putin prin taxele pe care le plăteşte statului rus”, consideră europarlamentarul liberal, care doreşte ca UE să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei în aşa fel încât nicio companie europeană să nu mai facă afaceri în această ţară.

Un studiu publicat vineri de Banca Naţională a Elveţiei arată că războiul din Ucraina împreună cu sancţiunile impuse în consecinţă Rusiei au diminuat creşterea economică şi au alimentat inflaţia în statele europene, în special în Germania, iar efectele economice negative ale războiului vor fi probabil mai semnificative pe termen mediu şi lung.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare