Comisia Europeană critică decizia Austriei privind alocațiile pentru copiii și analizează

Comisia Europeană a reacţionat, luni, după ce în Austria a decis diminuarea alocaţiilor pentru copiii românilor care muncesc în acest stat, arătând că aceştia trebuie să primească ”aceleaşi beneficii, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul unde se află copiii lor”, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului european pentru afaceri sociale, Sara Soumillion, ”Comisia a luat notă de adoptarea legii privind indexarea beneficiilor pentru copii în Austria şi analizează legislaţia din perspectiva compatibilităţii cu legislaţia UE”.

”Indexarea beneficiilor pentru familie nu este permisă sub legislaţia europeană. De asemenea, este o chestiune de non-discriminare: Dacă lucrătorii contribuie la sistemul naţional social, atunci este de aşteptat ca ei să primească aceleaşi beneficii, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul unde se află copiii lor”, precizează executivul european într-un răspuns furnizat CaleaEuropeană.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare