Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara despre sesizarea privind plagiatul lui Kovesi: Parțial îndreptățită și fundamentată

Sesizarea privind plagiatul Codruței Kövesi este „parțial îndreptățită și fundamentată”. Este una dintre concluziile Comisiei de Etică a Universității de Vest din Timișoara. Potrivit surselor din conducerea Comisiei, citate de jurnaliştii de la PressOne, există similitudini cu lucrări ale altor autori în cazul a peste 500 de rânduri din cele 4.000 vizate de o sesizare a Grupul de Investigații Politice.

GIP a sesizat că circa 4.000 de rânduri din totalul de 11.000 ale tezei intitulate „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, cu care procurorul-șef al DNA a obținut, în 2011, titlul de doctor în Drept, ar fi plagiate.

 Potrivit surselor PressOne, Comisia de Etică a UVT a constatat că există „similitudini cu lucrări ale altor autori” în cazul a peste 500 de rânduri din cele 4.000 vizate de sesizare.

17 noiembrie a fost data-limită până la care UVT trebuia să-şi exprime poziţia în legătură cu sesizarea de plagiat formulată de GIP.

Cu toate că era de așteptat ca UVT să trimită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) o recomandare privind fie menținerea, fie retragerea titlului de doctor aflat în discuție, Senatul UVT a votat joi, 17 noiembrie, cu majoritate covârșitoare, ca Universitatea să își însușească viitoarea decizie a comisiei de lucru a CNATDCU.

Motivația acestei derobări – spun sursele PressOne – este faptul că niciunul dintre experții în Drept de la alte universități pe care UVT i-a chemat să facă parte din comisia de analiză a tezei nu și-a asumat această răspundere.

Astfel, UVT nu va face propunere de menținere sau retragere a titlului de doctor deținut de Codruța Kövesi, iar dacă Ministerul nu va accepta acest punct de vedere, atunci Senatul UVT va lua, totuși, o decizie prin vot în acest sens.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Informația bombă despre pozele cu Nicușor, Ponta și Coldea

    Presupusa întâlnire dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian...

    Afacere propusă: Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii

    Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii! Propunerea...

    Articole relationate

    Categorii populare