Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a fost prezent, astăzi, la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene. Discuțiile s-au axat pe modalitățile concrete prin care Uniunea Europeană asigură susținerea financiară pentru refugiații din Ucraina și țările care îi găzduiesc. L-am întrebat de Janez Lenarčič despre flexibilizarea utilizării fondurilor de coeziune, dacă se ia în considerare adoptarea unui nou cadru temporar pentru a combate efectele economice rapid și pe termen scurt și ce măsuri suplimentare va propune UE pe termen lung, odată cu creșterea numărului refugiați., a afirmat pe Facebook deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga.
Potrivit oficialului european, Uniunea Europeană alocă 500 de milioane de euro pentru a face față consecințelor umanitare tragice ale războiului, atât în interiorul Ucrainei, cât și în alte țări. Uniunea Europeană a activat Directiva pentru protecția temporară, oferindu-le refugiaților dreptul la asistență socială, acces la piața muncii și la educație.Comisia propune prelungirea perioadei de folosire a fondurilor pentru securitate internă în perioada 2014-2020. În acest fel, se vor elibera aproximativ 420 de milioane de euro sub formă de sprijin suplimentar.Resurse suplimentare vor proveni din fondurile pentru afaceri interne pentru perioada 2021-2027. Statele membre vor putea asigura centre de primire adecvate și proceduri de azil eficace. Comisia a adoptat o propunere legislativă care vizează flexibilizarea utilizării fondurilor de coeziune. În acest fel, devine posibilă finanțarea unei game largi de măsuri de sprijinire a persoanelor care fug din Ucraina: investiții în educație, ocuparea forței de muncă, locuințe, servicii de sănătate și de îngrijire a copiilor, furnizarea de alimente și îmbrăcăminte. Sperăm că propunerile vor fi adoptate rapid de Consiliul UE și de Parlamentul European. Vedem deja efectele economice ale războiul inutil declanșat de Rusia și este posibil să apară probleme și alte sectoare de activitate. Solidaritatea țărilor din Uniunea Europeană este necesară, mai mult ca oricând, pentru a combate aceste efecte economice, mai spune Horga.