Corina Bolboacă, sora lui Marius Frătoaica, unul din răniții de la #Colectiv, care acum se află într-un spital din Bergen, Norvegia, a scris un text emoționant pe facebook.
Și da,puteți face un articol de presă din asta! Nu-mi mai pasă! Vreau doar să nu uităm ceea ce s-a întâmplat,și nu trebuia să se întâmple!, scrie Corina pe facebook.
UN REPORTAJ AL CANALUI DOI AL TELEVIZIUNII NORVEGIENE:
INTEGRAL POSTAREA CORINEI:
O lună de zile…60 de morți și alte zeci în spitale. O lună de când nu mai știu ca este noapte sau zi,în care nu mă pot gândi decât la el…fratele meu,puternic,sportiv,optimist așa cum îl știe toată lumea.
Dar oare cât de puternic poti fii când de o lună treci prin niște chinuri greu de imaginat(nici cei mai puternici oameni cred ca n-ar suporta să vadă poze cu el din primele zile,și nici chiar de acum),o lună în care a fost supus mai multor interventii chirurgicale(,dintre care una de 7 ore jum),o lună în care i s-a administrat morfină și anestezii aproape zilnic.O lună în care am tremurat pe la toate ușile spitalului din țară,în speranță de a mai află ceva(când totul se schimba de la o ora la altă),împreună cu alții la fel de greu încercați (sau mai greu)ca și mine.
Am tremurat apoi,intr-o țară străină la 3000 km de casă(lasindu-mi copilul de 10 ani cu piciorul în ghips în grijă prietenilor ,părinții batrini și bolnavi,îngrijorați de fiul lor,job-ul,sotul,etc,nimic nu mai conteaza),am tremurat în fiecare moment în care el zăcea inconștient,făcea febră(o sapt a avut temp 39,7-40,deși i se dădeau 3 antibiotice dif odată),o lună în care i-am dat mincare și apă cu paiul,apoi cu linguriță,i-am șters sudoarea ,etc,o lună în care de multe ori i-am văzut teamă din ochi.O lună în care am văzut soțiile frangandu-si mâinile de durere pt soții lor,dormind pe scaun linga soții lor,la mii de km de casă și copiii lor,îmbrăcate zile în sir în hainele soților,doar pt a-i simți mai aproape,pt ca de multe ori îi vedeam doar prin geam.Da,am văzut dragoste adevarata!
De ce??Toate astea de ce trebuie să le trăim noi? Pentru ca am ales să trăim în țară asta?!Pentru ca niște tineri frumoși,deștepți ,cu viitorul în față au ales să se distreze intr-un club intr-o zi de weekend?!
Îmi vină să urlu de durere și neputință în față durerii fratelui meu,,atat de puternic”.
Da, este puternic pt ca își dorește să trăiască,si-a dorit să iasă din club,și a luptat să iasă,acum își dorește să se recupereze, și luptă!!Știți cum mișca degete pt a le recupera?Pina îi iese sângele printre ele,prin multe straturi de pansament…da este puternic!!!Mă simț neputincioasă fată de părinții celor care au murit(cu care am împărțit zile și nopți în șir la ușile spitalului în Buc)părinți care si-au condus copiii la moarte cu o demnitate de neimaginat(familia Gabriela Istrate,Fam lui Mavi,etc) .
O lună din care nu stiu daca mai am puterea să ies,sa fiu ceea ce am fost odată…sau poate ceea ce nu te omoara te întărește.
O luna în care răspundeam zecilor de mesaje ca el este ok,pt ca nu mai aveam puterea de a spune nimic,și pt ca era bine în comparație cu alții.Și vor mai urma multe luni grele și costisitoare.
Pina când,și pt ce toate astea,cine suporta traumele lui și ale familiei mele??Numai Dumnezeu știe,pt ca numai el ne-a ajutat și oamenii buni pe care ni i-a scos în cale,și cărora le mulțumesc!Atât!
Și da,puteți face un articol de presă din asta! Nu-mi mai pasă! Vreau doar să nu uităm ceea ce s-a întâmplat,și nu trebuia să se întâmple!
