spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiri#Colectiv/ SCANDALOS/ Senator la chef în prima zi de doliu național/ REVOLTĂ...

#Colectiv/ SCANDALOS/ Senator la chef în prima zi de doliu național/ REVOLTĂ ÎN PNL: Senatorul rușinii diasporene

-

Senatorul PNL, Viorel Badea, a fost surprins la un chef la Atena în seara zilei de sâmbătă 31 octombrie, prima de doliu național după tragedia din #Colectiv.

- Reclama -

Badea se afla în clubul Posidonio – music hall. Fotografia a fost publicată pe facebook de Nikos Kondilis. 

- Advertisement -

De altfel, Badea se afla la chef împreună cu mai mulți membri PNL:

badeaGestul lui Badea de a sfida doliul național și a chefui a provocat o reacție dură din partea colegilor din PNL Diasporă: „Unii mureau, alții benchetuiau în tavernele Atenei, în prima zi de doliu național”

- Advertisement -

Si cum as putea sa cred altceva, atunci cand citesc declaratiile pline de durere si lacrimi,ale unui popor intreg,poporul meu, iar unii din colegii mei care, in frunte cu senatorul rusinii diasporene, benchetuiau in tavernele Atenei, in prima zi de doliu national?, afirmă Valeria Bulgaru, presedinte PNL Veneto-Italia.

Badea se afla la Atena la o sedință a filialei PNL Grecia.

Valeria Bulgaru, presedinte PNL Veneto-Italia, a reacționat dur la informațiile despre cheful la care a participat Badea la Atena, într-o scrisoare deschisă publicată de Gazeta Românească din Italia,

Mai mult, Bulgaru aduce grave acuzații PNL. vorbind de corupție în interiorul partidului.

Cum as putea sa cred altceva, mai draga, partidule, cand imi vad mai tanara si blonda co-lega de partid, co-presedinte, zambind satisfacuta de turnura evenimentelor si interesata doar de alegeri anticipate, de parca ar fi repurtat cine stie ce, victorie politica, mai spune ea.

Cum sa fac echipa, draga partidule, cu oameni dispusi sa calce pe cadavre, doar ca sa ajunga in functii de conducere? Nu sunt doar presedinta de filiala de partid, sunt mama, draga partidule si mai sunt si femeie de afaceri care stie ce inseamna responsabilitatea si asumarea ei, draga partidule si ma doare sufletul cand ma gandesc la cei arsi de vii, la durerea lor si a familiilor lor si ma revolta faptul ca suntem condusi de oameni iresponsabili, oameni carora nu le pasa decat de votul nostru. De oameni carora nu le pasa de semenii lor si de problemele lor si ale noastre, de oameni care asteapta doar sa le intre salariul in banca si spaga in buzunar, mai spune Bulgaru.

Este coruptie, dragi colegi, atunci cand acceptati sa platiti, doar, doar vi se va oferi vreo functie, ceva acolo, sa aveti cu ce va fali, vara, cand va intoarceti in vacanta sau cand va intalniti intre voi, la cate-un sprit, prin Luxemburg, Atena etc…., mai afirmă ea.

SCRISOAREA VALERIEI BULGARE:

Dragul meu partid,

Iti scriu in aceste momente grele, in aceste momente pline de lacrimi, cu sufletul cernit si indurerat. Tocmai am aflat ca au mai murit 6 romani.

Iti scriu draga partidule, pentru ca sunt revoltata si oripilata de tot ceea ce se intampla, sunt dezgustata de actiunile si declaratiile unor colegi de-ai mei. Caci suntem colegi, draga partidule, chiar daca nu facem parte din aceeasi echipa.

Spun echipa, draga partidule, echipa si nu bisericuta cum se foloseste pe la Bucuresti, nu doar pentru ca sunt din diaspora si am alta mentalitate si alt vocabular, ci si pentru ca, din cate vad, multi din colegii mai mari in functie decat mine, nu prea sunt dusi la biserica, ba, unii, nu cred sa fi intrat vreodata.

Si cum as putea sa cred altceva, atunci cand citesc declaratiile pline de durere si lacrimi,ale unui popor intreg,poporul meu, iar unii din colegii mei care, in frunte cu senatorul rusinii diasporene, benchetuiau in tavernele Atenei, in prima zi de doliu national?

Cum as putea sa cred altceva, mai draga, partidule, cand imi vad mai tanara si blonda co-lega de partid, co-presedinte, zambind satisfacuta de turnura evenimentelor si interesata doar de alegeri anticipate, de parca ar fi repurtat cine stie ce, victorie politica.

Nu draga partidule, n-a repurtat dumneaei, asa cum n-am repurtat noi, vreo victorie politica pentru ca devrun an de zile incoace, doar COt-COdacim si numim in functii, co-presedinti, co-vicepresedinti, co-secretari si CO in sus si CO in jos, de nu mai intelege nimeni cine este si ce reprezinta.

Cum sa fac echipa, draga partidule, cu oameni dispusi sa calce pe cadavre, doar ca sa ajunga in functii de conducere? Nu sunt doar presedinta de filiala de partid, sunt mama, draga partidule si mai sunt si femeie de afaceri care stie ce inseamna responsabilitatea si asumarea ei, draga partidule si ma doare sufletul cand ma gandesc la cei arsi de vii, la durerea lor si a familiilor lor si ma revolta faptul ca suntem condusi de oameni iresponsabili, oameni carora nu le pasa decat de votul nostru. De oameni carora nu le pasa de semenii lor si de problemele lor si ale noastre, de oameni care asteapta doar sa le intre salariul in banca si spaga in buzunar.

E greu, draga partidule si va fi si mai greu si toate se vor sparge in capul tau, draga partidule, pentru ca smecherii, pardon, co-smecherii ce ne conduc astazi, isi vor promova pupilii, amantele si beizadelele, in functii, si ne vor conduce si maine. Iar lumea normala, cetatenii, draga partidule, vor pleca tot mai departe de noi si ne va evita ca pe ciumati. Pentru ca despre ciuma vorbim, draga partidule, atunci cand vorbim despre coruptie iar tu draga partidule, esti afectat de ea.

Esti bolnav iar eu nu pot sa te vindec decat daca vorbesc despre boala ta, decat daca o daca te scot la lumina soarelui, draga partidule. Iar de boala asta, sufera si surorile tale, celelalte partide. Suferiti de coruptie pentru ca asta este atunci cand parlamentarii nostri, pretind transport, cazare si masa cand se plimba prin diaspora si prin tara, in interes de serviciu sau in vizite de lucru.

Este coruptie, dragi colegi, atunci cand acceptati sa platiti, doar, doar vi se va oferi vreo functie, ceva acolo, sa aveti cu ce va fali, vara, cand va intoarceti in vacanta sau cand va intalniti intre voi, la cate-un sprit, prin Luxemburg, Atena etc….

Asta mi-e oful, draga partidule, boala ta si temerea de a nu te vedea devenind un partid care sa reprezinte interesele poporului, ale cetateanului roman, ale contribuabilului roman de pretutindeni, ci un partid al intereselor personale, un partid cu parlamentari incompetenti, un partid al mafiei politice.

Te las, draga partidule si ma intorc la treaba, in aceasta colonie de munca, numita diaspora iar in incheiere, te salut si ti urez Insanatosire grabnica.

Cu stima, a ta sustinatoare,

Valeria Bulgaru- presedinte PNL Veneto-Italia

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img