spot_img
12.4 C
București
duminică, mai 5, 2024
AcasăMehedințiCod galben în Mehedinți

Cod galben în Mehedinți

-

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi vă informează că judeţul Mehedinţi se află sub cod galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului, în zona montană înaltă

La această oră nu sunt semnalate drumuri cu circulaţia întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.

- Advertisement -

Având în vedere faptul că în această perioadă este posibil ca partea carosabilă să fie acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

- Advertisement -

Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceţi, chiar şi pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Informaţii actualizate despre situaţia traficului găsiţi pe siteul oficial al Poliţiei Române, la secţiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificaţi starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, înainte de a pleca la drum.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img