CNN despre acordul secret al americanilor cu talibanii: Americanii au fost escortați de talibani la porțile aeroportului din Kabul

Americanii au fost escortați de talibani la porțile aeroportului din Kabul în timp ce aceștia încercau să scape din Afganistan, potrivit unui acord secret negociat de Armata SUA și Emiratul Islamic, au spuns doi oficiali ai Apărării americane, relatează CNN. 
Unul dintre oficiali a dezvăluit de asemenea că forțele operațiunilor speciale americane au stabilit o ”poartă secretă” la aeroport și un ”call center” pentru a ghida americanii prin procesul de evacuare. 
Oficialii au spus că americanii au fost notificați să se strângă în puncte de întâlnire prestabilite în apropierea aeroportului unde talibanii ar fi strâns americanii, le-ar fi verificat documentele și de unde i-ar fi condus la o poartă aflată la mică distanță care era administrată de forțele americane. Militarii americani îi lăsau pe cetățeni înauntrul aeroportului printre mulțimile de afgani care încercau să fugă. 
Trupele americane au putut să vadă cum americanii se apropiau escortați fiind în cele mai multe cazuri de talibani care asigurau paza lor. 
Oficialii au vorbit cu condiția anonimatului din cauza sensibilității acordurilor, care nu au fost dezvăluite până acum pentru că SUA erau îngrijorate de reacția talibanilor la orice publicitate, precum și de amenințarea unor atacuri ISIS-K dacă ar fi știut că americanii erau escortați în grupuri, au spus oficialii. 
Pe tot parcursul evacuării, oficialii administrației Biden au subliniat că talibanii cooperează și s-au angajat să ofere „trecere sigură” americanilor.
Misiunile de escortare a americanilor de către talibani au avut loc de mai multe ori pe zi, potrivit unuia dintre oficiali. Unul dintre punctele de adunare era o clădire a Ministerului de Interne chiar lângă porțile aeroportului, de unde forțele SUA putea vedea cetățenii americani apropiindu-se. 
„A funcționat, a funcționat frumos”, a spus un oficial despre aranjament.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare