Clubul de handbal din Râmnicu Vâlcea nu a vrut să îi dea lui Iohannis Sala Sporturilor

Conducerea clubului de handbal din Râmnic a respins cererea liberalilor vâlceni de a organiza vineri, în Sala Sporturilor Traian, o întâlnire a preşedintelui Klaus Iohannis cu alegătorii din Vâlcea, a declarat, miercuri, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

„Aşa cum am anunţat, vineri, 8 noiembrie 2019, preşedintele statului, Klaus Iohannis, va fi prezent în judeţul Vâlcea. Preşedintele doreşte să se întâlnească cu cât mai mulţi vâlceni în ultima zi de campanie, pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale. Din păcate, cererea formulată către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, pentru închirierea în acest scop a Sălii Sporturilor, a fost respinsă de către conducerea acestui club, cu toate că am acceptat toate condiţiile impuse de reprezentanţii acestuia (montare şi demontare mochetă, închirierea unei săli pentru antrenamentul echipei de handbal şi pretenţii financiare exagerate). Dezavuez acest comportament inadecvat al reprezentanţilor clubului, dar mai ales al conducerii Primăriei Râmnicului, fără ştirea căreia nu se mişcă nimic”, a precizat Buican.

Conducerea SCM Râmnicu Vâlcea a motivat refuzul de a pune la dispoziţia PNL sala de sport prin aceea că echipa de handbal nu are unde să se pregătească în altă parte pentru meciurile din Liga Campionilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare