#ClotildeArmand, candidata USB la Primăria sectorului 1, a fost implicată direct în unul din cele mai mari tunuri post decembriste: afacerea Distrigaz devenită #GDF Suez. Un raport al Curții de Conturi indică jaful patronat de francezii reprezentanți de Armand, printre care mărirea tarifelor, dar și subtilizarea în acte a mijloacelor fixe ale companiei.
Armand a fost implicată și în alt jaf celebru: #Bechtel, dar și în alte afaceri pe care FLUX 24 le va prezenta pe larg zilele următoare.
Am ajuns la Distrigaz în ianuarie 2005 și Distrigaz a fost privatizat în mai 2005. Eram o echipă de câțiva francezi și am venit să preluăm Distrigaz la privatizare, să reorganizăm firma, spunea Armand într-un interviu publicat de Press One în 31 martie anul curent.
Distrigaz a fost unul din cele mai mari tunuri post decembriste. Și astăzi români plătesc francezilor facturi umflate la energie. Aceste lucruri au fost devoalate într-un Raport al Curții de Conturi, iar Clotilde Armand este parte a acestei mega escrocherii.
Mai grav în interviul respectiv, Clotilde Armand afirmă cu subiect și predicat că a avut sprijin direct din partea DNA.
Față de cei care nu au vrut să accepte aceste reguli, și am înțeles de ce – pentru că aveau un avantaj să nu le accepte -, am luptat prin toate mijloacele.Inclusiv cu DNA, cu un inspector de la DNA care ne-a ajutat să facem niște flagranturi, spunea Clotilde Armand.
Înainte să ajungă la Distrigaz, Armand a lucrat în alte afaceri cu multinaționale asta în ciuda faptului că partidul pe care acum îl reprezintă s-a declarat împotriva acestora.
Am mai lucrat la KPMG, firma de consultanță, în 1999. Am lucrat mai mult de doi ani acolo. Ajutam firmele multinaționale să vină în România. Am ajutat Michelin, când a ajuns în România, să preia Tofan, a afirmat Clotilde Armand.
Am ajutat investitorii străini să se acomodeze în România. Este un context legal diferit, este un context cultural diferit. Trebuia ca aceste firme să găsească niște manageri care știau și cultura locală, și cultura multinațională.La KPMG eram managerul departamentului de consultanță. Am mai lucrat la GDF Suez și, din 2013, lucrez la Egis România, a precizat Armand.
Clotilde Armand își asumă așadar un rol cheie în afacerea #Distrigaz.
Un raport al Curții de Conturi a acuzat jaful pus la cale de francezi la #Distrigaz.
Românii au plătit gaze mai scumpe decât ar fi trebuit deoarece contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud, cumpărate în anul 2004 de către E.ON, respectiv GdF SUEZ, nu au fost respectate, arăta un raport al Curţii de Conturi din martie 2016.
Curtea de Conturi a precizat că Ministerul Energiei nu a urmărit aplicarea prevederilor care prevăd ieftinirea gazelor.
Mai exact, nu s-a aplicat o clauză care cerea „aplicarea, pentru prima perioadă de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuție a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare (abatere identificată în cazul Contractului nr. 6/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Sud SA București și a Contractului nr. 7/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Nord SA Târgu-Mureș)“, potrivit raportului pe anul 2014 al Curţii de Conturi, publicat recent. Prima perioadă de reglementare desemnează intervalul 2005-2008. O reducere a tarifului de distribuţie ar echivala cu o scădere a preţului final plătit de consumatori.
O altă problemă indicată de către Curtea de Conturi a fost faptul că E.ON şi GdF SUEZ nu au inventariat terenurile primite de la statul român şi pe care au primit ulterior certificate de atestare a dreptului de proprietate şi nici nu au majorat capitalul social al celor două companii cu contravaloarea acestora. Aceeaşi problemă a fost identificată anterior şi în cazul Petrom. Ministerul Energiei deţine un pachet de 37% din titlurile GdF SUEZ România şi 13,51% din capitalul E.ON Distribuţie.
Raportul Curţii de Conturi mai notează şi existenţa unor discrepanţe foarte mari între numărul de kilometri şi cel al staţiilor de reglare-măsurare înscris în contractele de privatizare şi cât au spus companiile că au preluat în gestiune.
Documentul nu menţionează numărul de kilometri şi de staţii, dar cifrele apar în rapoartele anterioare. Astfel, la privatizare, Distrigaz Nord avea 13.282 de kilometri de ţevi şi 2.342 de staţii de reglare. Numai că, la 30 iunie 2007, mai erau înregistrate în evidenţa societăţii „reţele de distribuţie în patrimoniu“ în lungime de 9.635 de kilometri, rezultând o diferenţă în minus de 3.647 de kilometri.
