Clopotele bisericilor greco-catolice din Cluj vor bate în memoria Doinei Cornea până pe 7 mai

În bisericile greco-catolice din Eparhia de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, din 5 până în 7 mai, la ora 12.00, în memoria Doinei Cornea, iar trupul neînsufleţit al fostei disidente va fi depus duminică în aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a transmis, sâmbătă, într-un comunicat de presă, programul ceremoniei de înmormântare a fostei disidente Doina Cornea, care a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp.

”Pentru toţi cei care au iubit-o pe Doina Cornea şi doresc să se despartă de ea, programul ceremoniilor de înmormântare este: duminică, 6 mai, între orele 15.00 – 21.00 va fi expusă în Aula Iuliu Hossu a Catedralei Greco-Catolice a Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei din Piaţa Cipariu, Cluj. Luni, 7 mai, între orele 9.00 – 14.30 va fi expusă în Foaierul Colegiului Academic din Cluj (Casa Universitarilor), la ora 12,30 urmând să înceapă slujba religioasă. La ora 14.30 va porni cortegiul funerar spre Cimitirul Central unde va avea loc înhumarea la ora 15.00”, potrivit biroului de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

De asemenea, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla va aduce un omagiu celei care a ”apărat prin viaţa sa valori eterne izvorâte din Dumnezeu şi a învins puternicul regim comunist prin afirmarea acestor valori, precum David în lupta cu Goliat”.

”În semn de recunoştinţă şi în chip de rugăciune, pentru ceea ce cunoscuta disidentă a însemnat pentru poporul nostru, pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi pentru renaşterea democraţiei în România, din dispoziţia Preasfinţiei Sale Florentin, Episcop eparhial, în toate bisericile greco-catolice de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, zilnic la orele 12.00, în zilele de 5, 6 şi 7 mai 2018”, potrivit sursei citate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare