Astăzi a fost lansată licitația pentru achiziția de servicii de proiectare și execuție în vederea reabilitării / modernizării sectorului de drum județean de 5,159 km, între localitățile Cireșu și Marga.
Porțiunea traversează teritoriile administrative ale comunelor Cireșu (1,699km) și Godeanu (3,460km), valoarea investiției fiind de 7.978.480 lei. De-a lungul traseului se află Peștera Topolnița, a doua ca mărime din România, de peste 10 000 metri.
“Aceasta este o nouă investiție pe care mi-am asumat-o în această zonă și iată, suntem în fază avansată de implementare. Termenul pentru depunerea ofertelor este data de 1 octombrie și dacă lucrurile merg așa cum sunt stabilite, după această procedură, lucrările vor fi atribuite în această toamnă.
Locuitorii din Cireșu au toate motivele să fie mulțumiți, după ce, Consiliul Județean Mehedinți a modernizat sectorul Bunoaica – Cireșu, iar acum intră în linie dreaptă și investiția pentru acest drum!
În plus, aceste drumuri oferă posibilitatea pentru dezvoltarea zonei.
Știu ce avem de făcut și facem ce trebuie!
CONTINUĂM ÎMPREUNĂ!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019