Home Analize Ciudățeniile dosarului Hexi Pharma

Ciudățeniile dosarului Hexi Pharma

0

Parchetul General susține că ancheta realizată în dosarul Hexi Pharma nu este menită să demonstreze o eventuală legătură de cauzalitate între utilizarea produselor acestei companii și apariția anumitor infecții în spitale, iar dosarul trimis în instanță nu deschide calea participării la proces a unor părți vătămate.

Compania Hexi Pharma a fost trimisă luni în judecată pentru săvârșirea a 340 de infracțiuni de înșelăciune (dintre care 7 având consecințe deosebit de grave), uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. În același dosar au fost deferiți justiției directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, și Mihai Leva, șef de producție al companiei.

„Menționăm că prezenta cauză nu deschide calea participării, în calitate de persoane vătămate sau părți civile, a unor persoane care au contractat infecții asociate asistenței medicale, și care au reușit să obțină confirmarea faptului că în unitatea sanitară în care au primit îngrijiri s-ar fi folosit produse SC Hexi Pharma CO SRL”, precizează Parchetul General.

De asemenea, Parchetul General susține că analiza efectuată de procurori în acest dosar nu este menită a demonstra o eventuală legătură de cauzalitate între utilizarea produselor companiei și apariția unei anumite infecții într-un spital.

„Prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale presupune un concurs de măsuri, iar această analiză nu este menită a demonstra o eventuală legătură de cauzalitate între utilizarea produselor SC Hexi Pharma CO SRL și apariția unei anumite infecții într-un spital. În plus, microorganismele rezistente la antimicrobiene, inclusiv tipurile multirezistente, adesea responsabile de infecțiile asociate asistenței medicale, sunt responsabile și de infecții la pacienți din afara spitalelor și pot fi regăsite în flora bacteriană normală la indivizi sănătoși, la animale de companie și în mediul înconjurător”, mai spune Parchetul.

Anchetatorii susțin că produsele livrate de Hexi Pharma către 340 de unități sanitare din România au fost necorespunzătoare atât sub aspectul indicației din etichetă referitoare la concentrația de substanță activă, cât și sub cel al eficienței biocide.

Procurorii arată că acțiunile inculpaților au zădărnicit în fapt combaterea bolilor infectocontagioase, determinând, în participație improprie, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea acestora de către personalul unităților sanitare.

„În mod concret, din probele administrate a rezultat că, în perioada 1 iunie 2010 — 16 mai 2016, inculpata SC Hexi Pharma CO SRL a produs și comercializat către numeroase unități sanitare 41 de produse biocide din grupa principală 1, dintre care 39 de produse, comercializate către 340 de unități sanitare, au fost neconforme sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide”, spun procurorii.

„Spre exemplu, în urma testării efectuate, s-a dovedit faptul că produsul CLORHEXIN A conține substanțele active declarate la autorizare, însă concentrațiile acestora sunt inferioare celor declarate, respectiv clorhexidină, în loc de 0,5% era în proporție de 0,47%; etanol — în loc de 42% concentrația era de 31,60% și propan-2-ol, în loc de 28% este 16,10%. Din perspectiva eficienței biocide, CLORHEXIN A a fost eficient la testările bactericide și fungicide, însă produsul a fost ineficient pe partea de eficiență micobactericidă și tuberulocidă”, afirmă sursa citată.

„Un alt exemplu îl constituie substanța HEXIO CID, produs promovat pentru utilizare la dezinfecția și curățarea suprafețelor și echipamentelor medicale și microaeroflorei, eficient și pe Rotavirus, H1N1, Clostridium difficile, care în realitate nu conține substanțele active declarate la autorizare, nefiind identificate la testarea efectuată (clorura de didecildimetilamoniu a fost identificată în concentrație de 7,95% față de 15%, valoare declarată). Sub aspectul eficienței bactericide și fungicide, produsul HEXIO CID supus testărilor s-a dovedit a fi ineficient fungicid”, mai declară Parchetul.

Ad

Exit mobile version