Ciucă: Pensiile militare sunt de serviciu, nu pensii speciale

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat joi că în coaliţie s-a decis ca reglementarea salariilor şi a pensiilor să fie analizată în grupuri de lucru înfiinţate la Ministerul Muncii, precizând că pensiile militare sunt de serviciu, nu pensii speciale.

Şeful Executivului a susţinut o conferinţă de presă după vizita la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice din Râmnicu Vâlcea.

„Pensiile militare, indiferent de domeniul unde îşi desfăşoară activitatea, sunt pensii militare de stat, sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale. La nivelul coaliţiei am decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor şi a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru, care vor lua fiinţă la nivelul Ministerului Muncii, din care vor face parte atât reprezentanţii structurilor guvernamentale, cât şi reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, societatea civilă, astfel încât să putem să avem până la finalul anului ceea ce va reprezenta îndeplinirea jalonul nostru din PNRR şi pentru salarii şi pentru pensii, pentru că discutăm, practic, aici, de ceea ce înseamnă echilibrarea, eliminarea inechităţilor şi toate problemele pe care le ştim cu toţii în sistemul de salarizare şi de pensii. Este o decizie care a fost luată în coaliţie, este decizie care deja a început să prindă conturul la nivelul Guvernului, în interiorul Ministerului Muncii”, a mai afirmat Ciucă.

Întrebat în legătură cu impozitarea pensiilor speciale, Ciucă a spus că în acest moment nu poate fi luată această decizie.

„În momentul de faţă, aţi văzut care a fost conţinutul ordonanţei de urgenţă. Impozitarea, aşa cum arată lucrurile acum, este un aspect care trebuie foarte bine corelat cu digitalizarea sistemului din Ministerul de Finanţe, astfel încât să putem să avem un sistem care să ne dea cu adevărat imaginea a tot ceea ce înseamnă partea de venituri şi în felul acesta să se stabilească nivelul de impozitare. Aşa cum arată lucrurile acum, nu putem să luăm această decizie”, a adăugat premierul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Articole relationate

    Categorii populare