Ciucă: Nu sunt bani pentru creșteri salariale

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă (PNL), a declarat, vineri, la Timişoara, că până la finalul anului nu vede o soluţionare a revendicărilor celor care protestează din mai multe instituţii publice din România. Ciucă a precizat că nu sunt bani la buget pentru aceste probleme legate de salarizare.

”Recunosc, nu aş vrea să speculez pe o astfel de situaţie pentru că nu ştiu toate detaliile de la aceste instituţii. Ceea ce pot să va spun este că în momentul de faţă se lucrează la nivelul ministerului, şi în cadrul fiecărui minister, limitele bugetare care au fost distribuite de către Ministerul Finanţelor astfel încât construcţia bugetară pentru anul viitor să poată să acopere atât partea de finanţare a investiţiilor, cât şi partea de cheltuieli bugetare, aici intrând şi anvelopa salarială. Modul în care se va lua decizia la nivelul Guvernului, probabil se va finaliza prin a avea toate cifrele pe masă şi ulterior să se ia o decizie în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă.

Liderul liberal a explicat că nu sunt bani la buget pentru a creşte salariile celor care protestează. 

”Acum, când discutăm, este foarte clar că nu există banii necesari pentru că până la finele anului să se întâmple o astfel de soluţionare a problemei prin soluţionarea revendicărilor salariale”, a declarat Nicolae Ciucă.

Angajaţi ai Caselor de Pensii, Prefecturilor sau Direcţiilor de Statistică, ori ai Caselor Judeţene de Sănătate, au protestat în ultimele zile şi au cerut majorarea salariilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare