Ciucă întâlnire cu secretarul general OCDE: Toate proiectele care vizează procesul aderării vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate. Ca prim-ministru, am deblocat dialogul cu conducerea organizaţiei, depunând Foaia de parcurs a României şi Memorandumul iniţial pentru aderare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, l-a primit miercuri, la Palatul Parlamentului, pe secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, prilej cu care a fost evaluat nivelul la care se află aderarea României la organizaţie.

„În discuţiile pe care le-am avut, atât în privat, cât şi împreună cu Comisia specială comună a celor două Camere, am vorbit despre nivelul la care se află aderarea României la organizaţie, detalii din Studiul Economic al României pe 2024 şi beneficiile pe care românii le vor avea după ce ţara noastră va deveni membru OCDE”, a scris Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele Senatului a transmis că lucrează pentru acest obiectiv „cu aceeaşi forţă” ca atunci când era premier.

„Cu ajutorul comisiei specializate, toate proiectele care vizează procesul aderării vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate. Ca prim-ministru, am deblocat dialogul cu conducerea organizaţiei, depunând Foaia de parcurs a României şi Memorandumul iniţial pentru aderare. Studiul Economic al României pe 2024 este o analiză aprofundată a situaţiei noastre economice, având şi recomandări”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, pentru aderarea unui stat sunt necesare cel puţin două asemenea studii din care să reiasă că economia este stabilă şi merită să facă parte din rândul celor mai dezvoltare ţări ale lumii, statele membre OCDE deţinând 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din toate investiţiile străine directe. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare