spot_img
-1 C
București
luni, noiembrie 18, 2024
AcasăAnalizeCiucă: În următoarea perioadă vom aproba în guvern schema de ajutor de...

Ciucă: În următoarea perioadă vom aproba în guvern schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor de peste un milion de euro

-

- Reclama -

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că pentru depăşirea contextului dificil pe care îl traversează ţara noastră este nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român.

- Reclama -

„Prezenţa mea alături de cei mai importanţi investitori străini în România este, practic, reconfirmarea deschiderii pe care Guvernul României o are pentru investitorii străini. Pentru a depăşi, aşa cum spuneam, contextul dificil pe care îl traversăm avem nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român. Aici sunt două chestiuni foarte importante. Împreună relansăm şi dezvoltăm România, împreună investim şi construim”, a afirmat Nicolae Ciucă, la Forumul privind investiţiile, organizat de Consiliul Investitorilor Străini în parteneriat cu Guvernul.

- Advertisement -

El a subliniat creşterea investiţiilor străine cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind cifra de 900 de milioane de euro.

Premierul a punctat, totodată, faptul că încrederea în economia României este fundamentată pe volumul fără precedent al fondurilor naţionale şi europene care vor fi investite în toate domeniile strategice: industrie, agricultură, energie, mediu, digitalizare, dar şi pe politicile de dezvoltare guvernamentală.

- Advertisement -

În context, el a precizat că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde lei, destinat în procent de 60% mediului de afaceri şi 40% pentru măsurile sociale, a început să fie pus în aplicare şi este „siguranţat din punct de vedere al alocărilor financiare”.

„În următoarea perioadă vom aproba în guvern schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor de peste un milion de euro, cu impact major în economie. Practic, este o schemă care continuă. (…) Pentru această schemă am asigurat 200 de milioane de euro. Este, practic, un mecanism care răspunde aşteptărilor dumneavoastră, al mediului economic, cu beneficii semnificative pentru industria prelucrătoare, industria construcţiilor, informaţii şi comunicaţii, sănătate, HoReCa şi asistenţă socială. Pregătim, de asemenea, să introducem de la 1 iunie formula de sprijin pentru IMM-urile care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextul regional. Astfel, 300 de milioane vor fi direcţionaţi către aceste firme. Compensarea unei părţi din preţul la carburant pentru distribuitori şi transportatori, precum şi măsurile de susţinere a sectorului agricol şi industriei alimentare sunt, de asemenea, destinate susţinerii economiei”, a declarat Ciucă.

Crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite reprezintă un element central al agendei Guvernului, a subliniat premierul.

„Nu putem să mergem la infinit cu salariul minim. (…) Avem ca obiectiv să determinăm românii care lucrează în alte ţări să fie atraşi de mediul economic din România şi să se întoarcă acasă, să poată să îşi ducă o viaţă normală alături de familie. În acest sens, încă o dată, locuri de muncă mai multe şi locuri de muncă mai bine plătite, cu obiectivul de a micşora cât mai mult posibil şi, de ce nu, de a ajunge la acelaşi nivel de salarizare precum ţările din vest”, a afirmat Ciucă.

El s-a referit şi la continuarea programului Kurzarbeit şi acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic.

Şeful Executivului a punctat că pachetul ‘Sprijin pentru România’ este integrat viziunii pro business a Guvernului.

„Un domeniu prioritar pe care investitorii îl analizează înainte de luarea oricărei decizii este sistemul fiscal. (…) Aşa cum am anunţat, am luat decizia să nu creştem – şi nu am crescut – taxele anul acesta. Rezultatele politicilor guvernamentale aplicate până acum, din punctul nostru de vedere, se traduc prin predictibilitate, stabilitate şi o rată scăzută a şomajului”, a afirmat Ciucă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img