Ciucă despre atacurile PSD: Deranjează

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, despre ironiile PSD la adresa candidaturii sale la prezidenţiale, că asta înseamnă că undeva deranjează şi orice astfel de abordare este una din care trebuie să înţelegem că a început campania şi competiţia electorală.

Nicolae Ciucă a fost întrebat despre atacurile şi ironiile liderilor PSD la adesa candidaturi isale la alegerile prezidenţiale.

”Asta înseamnă că undeva deranjează şi faptul că au început deja aceste ironii care sunt nesemnificative, sunt chesti mici, pentru mine, nu este prima dată, nu este nici ultima dată, ca atare orice astfel de abordare este una din care trebuie să înţelegem că a început campania şi competiţia electorală, motiv pentru care mergem înainte”, a spus liderul PNL.

El a precizat că urmează ca în perioada imediat următoare să meargă să se întâlnească cu electoratul, cu primarii, cu aleşii locali, cu consilierii judeţeni, locali, cu conducerile filialelor, şi urmează ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Naţional.

Întrebat când ar urma să meargă în teritoriu, Ciucă a spus: ”Cât de curând, chiar şi săptămâna aceasta”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare