Ciucă cu șeful diplomației sârbe salută transferarea complexului Luceafărul din Vârșeț către statul român

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, luni, pe ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Nikola Selakovic, aflat în vizită la Bucureşti, pe agenda întâlnirii figurând decizia la nivel înalt a autorităţilor sârbe de soluţionare a aspectelor legate de complexul „Luceafărul” din localitatea Vârşeţ.

Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis marţi AGERPRES, temele abordate în cadrul discuţiilor au vizat perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale sectoriale, prin dezvoltarea unor proiecte de conectivitate de interes comun pentru ambele state (în particular, transport şi energie), aspecte privind comunitatea românească din Serbia, evaluarea situaţiei de securitate regională şi modalităţile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia.

„În cadrul discuţiilor, prim-ministrul a salutat decizia la nivel înalt a autorităţilor sârbe de soluţionare a aspectelor legate de complexul „Luceafărul” din localitatea Vârşeţ şi cedarea fără condiţii a dreptului de proprietate asupra clădirilor în favoarea statului român. Premierul Ciucă a subliniat că acest demers confirmă angajamentul pentru avansarea relaţiei bilaterale şi poate amplifica perspectiva revigorării dialogului politic şi sectorial”, precizează Executivul.

Totodată, şeful Guvernului a salutat semnarea, la 23 iunie, la Timişoara, a Acordului guvernamental privind stabilirea conexiunii autostrăzii Timişoara-Moraviţa, cu drumul de mare viteză Belgrad-Vatin, şi a evidenţiat importanţa strategică a promovării unei pieţe energetice regionale integrate, inclusiv ca măsură de sprijin pentru realizarea tranziţiei ecologice în Europa.

În context, Nicolae Ciucă a afirmat interesul pentru dezvoltarea interconectorului de gaz România-Serbia.

În ceea ce priveşte sprijinirea parcursului european al Republicii Serbia, premierul Ciucă a reafirmat angajamentul României pentru susţinerea avansării procesului de aderare a Serbiei la UE şi a evidenţiat abordarea principială din partea României în favoarea unui proces echilibrat, care să cuprindă şi dimensiunea estică şi procesul de extindere în curs cu Balcanii de Vest, bazat pe meritele proprii şi progresul în îndeplinirea criteriilor aferente extinderii Uniunii.

Complexul „Luceafărul” a aparţinut românilor peste 50 de ani (1894-1947), generând şi concentrând o efervescenţă culturală ce a conferit forţă, coeziune şi continuitate a tot ce este românesc în statul vecin, într-o perioadă dificilă din punct de vedere istoric şi politic. În 2005, prin demersurile etnicilor români din R. Serbia, imobilele au fost clasate drept monument istoric, se arată în comunicat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare