Ciucă a anunțat depunerea mandatului Guvernului. Urmează rotativa

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, depunerea mandatului Guvernului. 

Nicolae Ciucă a declarat luni, după anunţul privind depunerea mandatului de premier, că sunt şi lucruri pe care nu a reuşit să le realizeze, însă a spus „fără lipsă de modestie” că a asigurat stabilitatea ţării.

„Doresc la final de mandat să mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă. Nu vreau să vorbesc de tot ceea ce am realizat, pentru că avem lucruri pe care le-am înfăptuit şi le-am înfăptuit aşa cum trebuie, sunt şi lucruri pe care nu am reuşit să le realizăm, astea sunt chestiuni pe care le asumăm, dar ceea ce este important este faptul că atunci când am asumat să guvernăm ne-am asumat să rezolvăm o situaţie, o criză politică la finele anului 2021, să avem instrumentele necesare prin care să gestionăm crizele care deja începuseră să apară şi iată-ne astăzi, după un an şi aproape şapte luni, având la dispoziţie o serie întreagă de măsuri şi decizii prin care putem să asumăm fără lipsă de modestie că am asigurat stabilitatea ţării. Consider că este important ca şi de acum înainte toate partidele să poată să îşi asume în continuare decizii şi măsuri, să aibă dialog cu toţi actorii care contribuie la buna desfăşurare a vieţii în România, astfel încât să avem stabilitate politică şi, desigur, creştere, progres economic”, a afirmat Ciucă.

La final, a mulţumit celor cu care a colaborat, amintind de sindicate, mediul de afaceri, mediul universitar, intelectuali, organizaţii neguvernamentale, mass-media.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare