spot_img
17 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeCîțu trebuie să plece pentru că "judecă şi gândeşte greşit"

Cîțu trebuie să plece pentru că „judecă şi gândeşte greşit”

-

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat luni că ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, trebuie să plece din funcţie pentru că „judecă şi gândeşte greşit”, încercând să impună „idei care au definit un program de guvernare anacronic”.

„V-am studiat în decursul timpului şi atunci când am fost colegi la Comisia economică şi, mai apoi, când aţi devenit ministru al Finanţelor Publice şi la început am crezut că este vorba despre o fobie, tripofobie, sau fobia găurilor. Între timp am constatat că este mult mai grav de atât şi văzând acel selfie minunat pe care vi l-aţi făcut în ziua moţiunii de cenzură am înţeles că este vorba despre narcisism şi acest lucru ne afectează pe toţi. Narcisismul dumneavoastră se manifestă prin faptul că neapărat profeţia pe care aţi făcut-o de foarte multe ori isteric, atunci când vorbeaţi despre ce face PSD la guvernare, trebuie să se îndeplinească astăzi şi trebuie să găsiţi toate mijloacele ca cei 4,4% deficit să fie reali. Nu contează dacă nu mai colectăm în ultimele 2 luni, nu contează că am dat drumul la un desfrâu al cheltuielilor publice, contează doar dumneavoastră şi profeţia dumneavoastră că vom avea 4,4% deficit. Nicio instituţie europeană, nicio instituţie mondială, fie că vorbim de FMI, fie că vorbim de Comisie, fie că vorbim de alte instituţii, niciuna astăzi nu prognozează un deficit de 4% măcar”, a spus Radu Oprea, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii „Guvernare PNL, numele tău este austeritate”.

- Advertisement -

El a adăugat că declaraţiile lui Cîţu despre deficit au făcut „să explodeze cursul euro/leu, lucru care are impact asupra tuturor românilor”.

Oprea a adăugat că motivul principal pentru care ministrul Finanţelor ar trebui să plece ţine de „ideile pe care le-a introdus în programul de guvernare”.

- Advertisement -

„Sunt idei care au definit un program de guvernare anacronic (…). Retorica FMI, a BM, a CE s-a schimbat mai ales după criza din 2008 în care şi-au recunoscut incapacitatea modelului economic, mai ales cu criza din Grecia”, a declarat senatorul PSD.

Oprea a adăugat că pot fi găsite şi alte soluţii economice în locul unui program de austeritate pe care-l propune PNL prin Cîţu.

„Statul minimal a eşuat, şi nu o spun eu, o spune FMI şi celelalte instituţii pentru că în Chile sau în Georgia astăzi sunt demonstraţii de stradă pentru că oamenii nu mai suportă ilegalităţile aşa cum sunt ele astăzi”, a afirmat senatorul PSD.

Oprea a susţinut că este momentul ca ministrul Finanţelor Publice să plece pentru că „judecă şi gândeşte greşit”.

„Citez din dânsul: ‘sectorul privat trebuie să fie principalul obiectiv în România, nu învăţământul, nu sănătatea’. Doamnelor şi domnilor, pentru a ne recâştiga sănătatea, măcar mentală, în această ţară, domnul Cîţu trebuie să plece. Şi aş vrea să vă rog ca astăzi să-i facem un cadou noi toţi cei din sală, împreună, domnului Cîţu şi să votăm pentru moţiunea simplă, astfel încât domnul Cîţu să poată să-şi împlinească un vis – acela de a avea cel mai faimos selfie care va deveni cu certitudine viral pentru că milioane de români vor da like la poza, ultima poză, a domnului Cîţu pe treptele Ministerului Finanţelor”, a conchis Oprea. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img