Cîțu: La plata salariilor va fi o problemă. Plata pensiilor care sunt azi va avea o problemă dacă avem o execuţie proastă

Execuţia bugetară este foarte importantă pentru cheltuielile pe care le avem şi, dacă aceasta nu este bună, investiţiile, plata salariilor, a pensiilor vor avea o problemă, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă vor fi majorate pensiile în septembrie, acesta a reiterat că banii sunt în buget, dar totul va depinde de execuţia bugetară.

„La pensii sunt două elemente pe care le luăm în calcul. Am cuprins în buget creşterea pensiilor, pentru că era legislaţia în vigoare. În acelaşi timp, totul depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum va fi situaţia atunci. Acum două luni nu ştiam că o să avem un deficit de 6,7% în această perioadă. Avem un deficit, trebuie să-l finanţăm. Să vedem cum evoluează lucrurile şi atunci, poate, se va lua o decizie. În acest moment nu avem de ce să discutăm despre pensii, pentru că la rectificare nu s-au luat banii de acolo. Nu este un subiect care ar trebui discutat azi. Toate cheltuielile au un semn de întrebare asupra lor. Dacă execuţia bugetară nu este bună, investiţiile vor avea un semn de întrebare asupra lor, la plata salariilor va fi o problemă şi acolo. Plata pensiilor care sunt azi va avea o problemă, dacă avem o execuţie proastă. Deci, execuţia bugetară este foarte importantă pentru a plăti cheltuielile pe care le avem azi”, a explicat Cîţu.

Referitor la o posibilă creştere de taxe şi impozite, ministrul Finanţelor a spus că „ar fi o greşeală fatală”, la fel cum şi o scădere a acestora ar fi o greşeală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare